Companii

Nicolescu, Deloitte: Strategia energetică ar trebui să cuprindă maximum două investiţii mari, dar care să fie realizate

Noua strategie energetică a României ar trebui să cuprindă una sau maximum două investiţii mari, dar pe care statul să şi le asume şi să le ducă la capăt, a declarat, joi, Răzvan Nicolescu, senior expert în cadrul Deloitte.

Nicolescu, Deloitte: Strategia energetică ar trebui să cuprindă maximum două investiţii mari, dar care să fie realizate
Ministerul Energiei ştia din 2006 că proiectul hidrocentralei Tarniţa nu este fezabil - oficial Hidroelectrica

Ministerul Energiei ştia din 2006 că proiectul hidrocentralei Tarniţa nu este fezabil – oficial Hidroelectrica

Consumul de sucuri şi nectaruri din fructe îşi revine. Am rămas însă ultimii din UE

Ministrul Economiei, Costin Borc, s-a întâlnit cu CEO-ul Metro Germania pentru a promova produsele româneşti

Debutanţii cu facultate, cel mai bine plătiţi în companiile farmaceutice şi cel mai prost remuneraţi  în bănci - studiu PwC

Debutanţii cu facultate, cel mai bine plătiţi în companiile farmaceutice şi cel mai prost remuneraţi în bănci – studiu PwC

Grupul american Liberty Media cumpără Formula 1 cu 4,4 miliarde de dolari

Cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 40,6%, în primele şapte luni

An de criză pentru apicultori. Producţia de miere scade sub 50%

Inaugurare cu cântec. Ce probleme sunt la singura autostradă care ar putea fi deschisă circulaţiei în 2016. Reacţia CNADNR

Legea care bulversează industria lactatelor. Când vom avea noi etichete?

Ministrul Energiei: Elcen nu opreşte apa caldă în Bucureşti, dar RADET poate falimenta Elcen

Omniasig a plătit 10,5 milioane euro pentru daunele provocate de transportatori în primul semestru

Alro implementează un proiect cu fonduri europene de 115 milioane lei pentru cercetare-dezvoltare

Cea mai mare comandă din ultimii 15 ani pentru Şantierul naval din Brăila. Opt nave vor fi livrate în Kazakhstan

Gabriela Firea îi cere premierului sprijin în rezolvarea situaţiei RADET-ELCEN

Penny Market a ajuns la 179 de magazine în România

Legea ţigărilor: Producătorii cer transpunerea de urgenţă a Directivei Tutunului şi o perioadă de tranziţie de trei luni

IMM-urile: Cerem să ni se comunice cine şi cu ce scop a lucrat documentul prezentat ca OUG de modificare a Codului Fiscal

Remus Borza, propus administrator judiciar al Hidroserv

Consiliul Concurenţei investighează domeniul distribuţiei de filme şi firmele care exploatează cinematografele

Şeful ANAF: Trebuie să evităm controalele inutile la contribuabilii corecţi

Ministerul Sănătăţii a impus norme tehnice noi privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în spitale

Ministerul Energiei va numi în această săptămână noi Consilii de supraveghere la Complexul Oltenia, Oil Terminal şi SAPE

Şeful ANAF: Consecinţele amânării transpunerii Directivei tutunului ar fi încasările mai mici la buget

Francezii de la Lactalis au finalizat rebrandingul brânzeturilor LaDORNA

Preţul cafelei se pregăteşte de o explozie - Saxo Bank

Preţul cafelei se pregăteşte de o explozie – Saxo Bank

România, locul 4 în Deloitte CE Top 500. Dacia, OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare, companiile cel mai bine clasate

Ministerul Energiei analizează construirea mai multor hidrocentrale mici cu pompaj, în locul proiectului Tarniţa

Persoanele plătite pe drepturi de autor vor pierde 9% din venituri

Aeroportul Henri Coandă a obţinut recertificarea Airports Council International privind reducerea emisiilor de carbon

Volkswagen cumpără 16,6% din Navistar, pentru a se extinde pe piaţa camioanelor grele din America de Nord