Companii

Ce răspunde Aeroportul Otopeni după ce mai multe curse programate miercuri dimineaţă au suferit întârzieri

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi din zona Capitalei, a precizat că întârzierea unor curse miercuri dimineaţă a fost generată de probleme în funcţionarea unui echipament al sistemului de prelucrare a bagajelor de pe fluxul plecări, însă problemele au fost remediate între timp, iar nicio cursă nu a fost anulată. Aeroportul a declanşat o investigaţie pentru a descoperi cauza problemelor.

Ce răspunde Aeroportul Otopeni după ce mai multe curse programate miercuri dimineaţă au suferit întârzieri
12 companii nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de certificate verzi în trimestrul al doilea din 2016

Companiile de rafinare vor profita de lucrările de întreţinere care vor reduce surplusul de combustibil

Guvernul a aprobat înființarea Institutului Național de Administrație

România ar putea fi următorul hub pentru start-up-uri din IT

Probleme la noul terminal de la Otopeni: Cursele Blue Air au avut întârzieri cumulate de 13 ore miercuri dimineaţă

Combinatul Oltchim, scos la vânzare pe bucăţi. Borc: Sper să avem o ofertă angajantă până la finele anului

Majoritatea energiei electrice produsă în România este

Majoritatea energiei electrice produsă în România este „verde”, pentru a doua zi la rând

Dezvoltatorul GTC a vândut mallul Galleria din Piatra-Neamţ pentru 2,7 milioane de euro. Cine este cumpărătorul

Achim Irimescu: România dispune de calitatea căutată de ţările arabe în sectorul ovinelor

Peste 100.000 de firme, 16% din total, au intrat în insolvenţă în ultimii cinci ani. Cât a pierdut România

Astaldi a încasat primii bani pentru lotul din Autostrada Transilvania pe care-l construieşte

Sporuri, bonusuri, protecţie socială, indemnizaţii la pensionare pentru salariaţii Administraţiei Porturilor Dunării Maritime

Celebrii pantofi italieneşti sunt, de fapt, produşi de românce. 29 de milioane de perechi ajung anual în Italia

Ministerul Economiei propune ca administratorii Transelectrica să primească de două ori media salariului lunar pe ramură

Criză de supraproducţie: agricultorii români primesc bani pentru retragerea de pe piaţă a 3.000 de tone de legume şi fructe

EximBank acordă Poştei Române un credit de 60 de milioane de lei, pe trei ani

Volkswagen va relua producţia după ce a ajuns la un acord cu furnizorii

Acţiunile Renault în scădere după ce Financial Times a pus sub semnul întrebării testele dieselgate

Augustin Lazăr despre dezinfectanţii Hexi Pharma: Pregătim teste care să fie efectuate în străinătate

Veniturile Vienna Insurance Group din prime brute de asigurări în România au crescut cu 37,3% în primul semestru

UPDATE Vicepreşedintele Agenţiei Medicamentului, Lazăr Iordache, arestat preventiv

Eldorado Gold îşi extinde activităţile miniere din România. ANRM le oferă licenţă pentru un nou perimetru din Munţii Apuseni

Vântul

Vântul „rupe” turbinele eoliene din Dobrogea. Peste jumătate din producţia de energie a României este “verde”

Wizz Air face angajări la Bucureşti. Care sunt condiţiile de angajare

Efectele neaşteptate ale secetei: Martens Galaţi se gândeşte să scoată mălaiul din bere

Compania de Drumuri le face în sfârşit oltenilor un sens giratoriu în

Compania de Drumuri le face în sfârşit oltenilor un sens giratoriu în „intersecţia morţii” de pe Centura Craiovei

Tarom mai are şi acum de plătit rate pentru avioanele cumpărate acum 10 ani

CFR Călători a vândut bilete de 6 milioane lei în lunile de vară, în creştere cu 10%

ANAF: O multinaţională din farma a fraudat bugetul cu 10 milioane de euro. Fiscul nu spune însă şi numele firmei

Wizz Air face angajări pentru baza din Bucureşti