Companii

Autostrada Bucureștiului: A fost emisă autorizație de construire pentru doi kilometri din lotul chinezilor

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizație de construire pentru un segment de circa doi kilometri din lotul 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului (A0). Amintim că acest lot de autostradă (8,6 km) este primul și singurul câștigat de o companie din China în România.

Autostrada Bucureștiului: A fost emisă autorizație de construire pentru doi kilometri din lotul chinezilor
E.ON crește cu 9 miliarde de euro valoarea investițiilor pe care le va face până în 2028 în tranziția energetică

SOCAR a rambursat anticipat un împrumut de 1,3 mld. USD către bănci americane cu bani de la Lukoil. Miza ar fi aprovizionarea rafinăriei Socar din Turcia cu petrol rusesc

Marian Artimon (USLM): Metroul ar putea să nu mai funcţioneze din 15 mai, în lipsa subvenţiei şi a aprobării bugetului

Romgaz caută să cumpere proiecte avansate de parcuri eoliene și fotovoltaice

Cum să ai grijă de siguranța financiară a unei companii (P)

Vagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

Adidas raportează primele pierderi anuale din 1992 încoace, dar menţine plata dividendelor

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România a devenit membru al European Solar PV Industry Alliance

Grupul Medisprof deschide un centru de oncologie la Piatra Neamţ cu ajutorul unui credit de 800.000 de euro acordat de ING Bank

Şeful E.ON, despre înfiinţarea unui gigant pan-european de utilităţi: Sectorul energiei din Europa nu are nevoie de un echivalent al Airbus

„Autostrada Ford – Otosan”: Turcii de la Ozaltin aștern asfalt pe tronsonul 1 al DEx12 VIDEO

Rata de profitabilitate pentru distribuitorii și transportatorii de energie electrică și gaze va fi puțin mai mare în următorii cinci ani -  6,75% - proiect ANRE

Rata de profitabilitate pentru distribuitorii și transportatorii de energie electrică și gaze va fi puțin mai mare în următorii cinci ani –  6,75% – proiect ANRE

Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea tablierului metalic la pasajul peste A1 FOTO

Producţia industrială a României a scăzut cu 4% în ianuarie - date INS

Producţia industrială a României a scăzut cu 4% în ianuarie – date INS

Patronul Zara a avut un an bun. Profitul net anual al Inditex a crescut cu 30%, datorită preţurilor competitive

Ionuţ Păun, HR Director la grupul City Grill, cu circa 200 de angajaţi extracomunitari: Cel mai bine am integrat cetăţeni din Nepal, care sunt cei mai longevivi și muncitori dintre străini INTERVIU

Autostrada Transilvania: Evaluarea ofertei pentru viaductele de peste trei kilometri va fi finalizată în martie, cel târziu aprilie - CNAIR

Autostrada Transilvania: Evaluarea ofertei pentru viaductele de peste trei kilometri va fi finalizată în martie, cel târziu aprilie – CNAIR

AC&co. plănuiește pentru acest an să lanseze primul său shop online din România și să deschidă încă șase magazine fizice

200 de benzinării din rețeaua OMV Petrom au fost controlate de ANPC în toată țara, în două zile. Amenzi de 340.000 de lei, stații închise. Șeful instituției leagă controalele de refuzul Austriei de a ne primi în Schengen. UPDATE: Reacția Petrom

H.Essers construiește primul său depozit neutru din punct de vedere al emisiilor pentru Agricover Distribution

Direcțiile județene au început să vireze ajutoarele de minimis pentru producătorii de legume în spații protejate

Noark Electric inaugurează în România primul său centru logistic din regiune pentru echipamente și componente electrotehnice

GES Furnizare, companie care face parte din grupul Simtel, semnează primele contracte de livrare de energie electrică

Autostrada A6 București - Alexandria: CNAIR prezintă imagini cu foraje executate la 25 de metri adâncime

Autostrada A6 București – Alexandria: CNAIR prezintă imagini cu foraje executate la 25 de metri adâncime

Drumuri mai sigure în România: Continuă montarea de parapet pe role pe DN1

481 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în ianuarie 2024, în creştere cu 0,4%, faţă de perioada similară din 2023 - date ONRC

481 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în ianuarie 2024, în creştere cu 0,4%, faţă de perioada similară din 2023 – date ONRC

UPDATED Proiect fotovoltaic uriaș avizat de ANRE. Va fi cel mai mare parc solar din România de până acum

Reţele Electrice Banat - licitaţie de circa 37 de milioane de lei pentru modernizarea reţelelor de distribuţie

Reţele Electrice Banat – licitaţie de circa 37 de milioane de lei pentru modernizarea reţelelor de distribuţie

Chiriţoiu: Mecanismul foarte scump desenat de statul român de a interveni în piaţa de energie este în regândire

Concurenţa

Concurenţa „pune lupa” pe trei tranzacţii mari ce urmează să aibă loc în domeniul bancar, comerţul alimentar şi telecomunicaţii