Companii

Vânzările Nestlé din România au crescut cu 21% în primele trei luni ale anului

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a înregistrat în primul trimestru al anului o creștere organică de 21% în cadrul celor 10 divizii Nestlé, șapte dintre ele având o creștere de două cifre, anunță compania.

Vânzările Nestlé din România au crescut cu 21% în primele trei luni ale anului
Centura București: Pasajul Olteniței va fi inaugurat până pe 28 mai - secretar de stat

Centura București: Pasajul Olteniței va fi inaugurat până pe 28 mai – secretar de stat

A&D Pharma – Dr. Max Group şi-a schimbat oficial denumirea în Dr. Max România

Ce salarii au primit șefii Nuclearelectrica în 2022. Ședință AGA, mâine, pentru aprobarea remunerațiilor directorilor și administratorilor

Wetterbest își extinde portofoliul de produse cu centrale fotovoltaice pentru acoperiș

Marjele pentru carburanți scad accentuat, mai ales în Europa, profiturile rafinăriilor vor fi afectate. Prețuri mai mici la pompă

Zero consum de motorină în agricultură până în 2050. Cum va reduce România emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură

Autostrada Transilvania: Peste 500 de muncitori mobilizați pe lotul Chețani - Câmpia Turzii FOTO

Autostrada Transilvania: Peste 500 de muncitori mobilizați pe lotul Chețani – Câmpia Turzii FOTO

Ştefăniţă Munteanu este noul președinte al Directoratului Transelectrica, după ce Gabriel Andronache a părăsit funcția pentru a deveni vicepreședinte al ANRE

De ce un scaun de birou confortabil îți poate schimba viața (P)

Lavazza a înregistrat venituri de 2,7 miliarde de euro în 2022, în creștere cu 17,6%. Profitul însă a scăzut

CICh Năvodari raportează că a înregistrat o cifră de afaceri de 300 de milioane lei în 2022, în creștere cu 70%

Cometex, compania de imobiliare controlată de Dan Ostahie (Altex), pune în funcțiune șase sisteme fotovoltaice, cu 2.500 de panouri, cu fonduri norvegiene

Centura Timișoara Sud: Cinci oferte pentru finalizarea lucrărilor, de la firme din România, Ucraina, Ungaria și Spania

România va avea centrale noi pe gaze cu o capacitate de 3.500 MW în următorii cinci ani – strategie

Pasajul de la Drajna va fi gata luna viitoarea și va putea fi traversat în trei minute - secretar de stat VIDEO

Pasajul de la Drajna va fi gata luna viitoarea și va putea fi traversat în trei minute – secretar de stat VIDEO

România va avea opt hidrocentrale noi cu o capacitate de 300 MW până la sfârșitul acestui deceniu – strategie

Producția de energie electrică din cărbune se oprește în România în maximum opt ani – strategie. Cât au mai funcționat de fapt centralele pe cărbune

LVMH, prima companie europeană cu o capitalizare de piaţă de peste 500 de miliarde de dolari

Producătorii agricoli de cereale pot depune cereri de finanţare până pe 11 mai - APIA

Producătorii agricoli de cereale pot depune cereri de finanţare până pe 11 mai – APIA

Un startup românesc a fost selectat în două dintre cele mai mari acceleratoare de business din lume

Mihai Jiganie-Serban - promovat în poziţia de Partener al CMS România

Mihai Jiganie-Serban – promovat în poziţia de Partener al CMS România

Petrom oprește rafinăria Petrobrazi pentru revizie, o lună și jumătate. Lucrări de 400 de milioane de lei în care sunt implicați 6.000 de oameni

Restart Energy a pus un sistem fotovoltaic de 800 kW pentru Rekord, producător de încălțăminte din Alba. Va mai instala alți 300 kW pentru aceeași firmă

Ieftinire masivă a carburanților azi, a șasea la rând. Care sunt prețurile acum

Tichetele virtuale sunt norma în alte țări, dar România menține cardul fizic pentru beneficii extrasalariale. Cum poate România să se adapteze la tendințele globale actuale

Cum s-a transformat experiența unui fost manager Coca-Cola India într-un business românesc cu sucuri din afine bio, fără apă adăugată

CFR Infrastructură se dotează cu mașini și utilaje grele din Elveția

INS: producţia de cărbune a scăzut cu 10,2% în primele două luni din 2023 faţă de aceeaşi perioadă din 2022

În acest weekend a fost pus în circulație ultimul tramvai Astra Imperio pe linia 25. Este vorba despre cel de-al 12-lea vehicul de pe acest traseu.

Țițeiul kazah începe să ajungă la rafinăria Petromidia ocolind Rusia