Companii

Două din trei companii europene vor să își mute unele activități de business din China – studiu

Două din trei companii europene intenționează să-și transfere unele dintre activitățile de business din China în alte state, iar țări asiatice „occidentalizate”, precum India, Japonia, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan și Indonezia, sunt vizate a deveni piețe principale în locul Chinei. Aceasta este principala concluzie a studiului „Deglobalization Tendencies”, realizat anul trecut, de compania de consultanță în management Horváth, cu patru decenii de experiență internațională, activă și în România, din 2005.

Două din trei companii europene vor să își mute unele activități de business din China - studiu
Startup-ul Tokhit, care a creat o reţea de socializare pentru industria creativă, anunță că a atras o finanţare de 100 mil. dolari, pentru dezvoltări viitoare ale aplicației

Aliant, companie românească de IT, a încheiat 2022 cu venituri consolidate de 12,6 milioane euro, în creștere cu 23% față de 2021

Microsoft: 65% dintre companiile din România vor un mediu complet securizat al sistemului de telemuncă

Taxa de solidaritate, subiect de dispute la cel mai înalt nivel politic. “Cartoful fierbinte” e aruncat în curtea pesedistă a Finanțelor, care a trimis ANAF să pună tunurile pe Petrom

De unde vine marfa din magazinele Lidl din București. Compania a inaugurat cel mai mare centru logistic din țară

Ciucă, despre taxarea profitului: Răspunsul de la CE a certificat faptul că România a implementat corect regulamentul european

CFR Infrastructură a semnat contracte de 3,1 miliarde de euro prin PNRR, din totalul de 3,4 miliarde de euro - Grindeanu

CFR Infrastructură a semnat contracte de 3,1 miliarde de euro prin PNRR, din totalul de 3,4 miliarde de euro – Grindeanu

Facturi mai mici la energie cu AI și blockchain. Compania Tinia și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lansează o soluție care descentralizează distribuția de energie solară

Ambasadorul rus la București acuză “persecutarea nejustificată” a Lukoil în România

Mihaela Adochiei, numită Country Manager GE HealthCare pentru România şi Republica Moldova

UPDATED Avarie la centrala electrică de la Brazi a Petrom, în această dimineață. România importă energie electrică

Prețul laptelui-materie primă se va prăbuși. Piața va fi foarte volatilă în următoarele șase luni - președinte APRIL

Prețul laptelui-materie primă se va prăbuși. Piața va fi foarte volatilă în următoarele șase luni – președinte APRIL

După eșecul licitației privind cumpărarea a 12 rame electrice cu hidrogen, ARF s-a decis să consulte piața înaintea organizării unei noi licitații

Dan Cărbunaru: ANAF e în control la OMV Petrom și așteptăm rezultatele. ANRM a început și ea un control la acceași companie

Autobuzele electrice se lasă așteptate în București: A fost admisă contestația turcilor de la BMC la licitația Primăriei Capitalei

Burnete, Concordia: Europa are o problemă de competitivitate. Trebuie eliminate barierele pe care le mai avem în piaţa unică

BCE: Consiliul de supervizare bancară este de acord cu planurile de recompensare a acţionarilor

Alexandrion Group a inaugurat a doua distilerie

Bogdan Hebean, Realworld Eastern Europe: Industria locală de automatizare a proceselor de business va crește cu 15% în 2023

Autoritățile locale vor monta 7.000 de insule ecologice până în septembrie anul viitor. În București vor fi peste 260

Safetech Innovations estimează o cifră de afaceri la nivel consolidat de 58,1 milioane de lei și un profit net de aproximativ 14 milioane de lei în 2023

Bogdan Ciungradi, fost CEO al grupului Noriel, preia conducerea departamentului financiar al AROBS Transilvania Software

Peste 80% din totalul curierilor activi Glovo din România vor participa la cursuri de siguranță rutieră anul acesta

Rafinăria Petrobrazi, amendată cu 100.000 lei din cauza poluării

Auchan România lansează asistentul virtual inteligent Felix, care le oferă angajaților suport tehnic

Numiri noi la Amber Studio: Andreea Enache, fost executiv la Marvel, și Vlad Popovici, fost managing director la Kubis România, se alătură companiei dezvoltatoare de jocuri video

Piaţa serviciilor de evaluare externă a calităţii pentru laboratoarele de analize medicale, sub lupa Consiliului Concurenţei

Drumul Expres Turda - Tureni, care va conecta Clujul cu Autostrada Transilvania, a fost scos la licitație - Boc

Drumul Expres Turda – Tureni, care va conecta Clujul cu Autostrada Transilvania, a fost scos la licitație – Boc

Justiţia europeană a anulat decizia CE de validare a ajutoarelor acordate Wizz Air de aeroportul Timişoara

Americanii de la BSOG, care anul trecut au scos primele gaze noi din Marea Neagră, apar pe lista ANAF cu datorii la stat de 166 mil. euro. Compania contestă suma: o parte a fost plătită, alta va fi compensată