Companii

Hidroelectrica, foarte aproape de listarea la Bursă. O ședință AGA în care se decide listarea, propusă de Fondul Proprietatea, are loc peste două zile

Fondul Proprietatea, singurul acționar minoritar al Hidroelectrica, anunță că statul român, ca acționar majoritar, este de acord cu organizarea unei ședințe AGA în care se va vota listarea companiei la Bursa de Valori București, propunere venită din partea FP.

Hidroelectrica, foarte aproape de listarea la Bursă. O ședință AGA în care se decide listarea, propusă de Fondul Proprietatea, are loc peste două zile
Se reiau discuțiile cu fermierii și statul francez despre fabrica de zahăr Luduș, pe care grupul francez Tereos o închide. Ministerul vrea ca unitatea să continue producția

Comisar european: Firmele afectate de sancţiunile impuse Rusiei nu vor primi ajutoare de ordinul miilor de miliarde de euro

Azomureș ar putea relua producția de îngrășăminte după lansarea pachetului european de sprijin

Valer Blidar (Astra Arad): Contractele multi-anuale încheiate de doi-trei ani trebuie actualizate

Valer Blidar, Astra Vagoane Arad: Prețul la aluminiu, oțel, cupru a crescut cu peste 50%. Cum a ajuns INS la concluzia că prețurile au crescut cu 5%?

„Autostrada Ford” – Grindeanu îi avertizează pe italienii de la Tirrena Scavi: Vom căuta constructori serioşi pentru tronsonul 1 DEX Craiova-Piteşti dacă firma constructoare nu se mobilizează

Packeta accelerează ritmul investițiilor în România și alocă un buget de până la 5 milioane de euro pentru dezvoltare în 2022

Cea mai mare companie de asigurări pentru credite comerciale, gigantul Euler Hermes, prezent și în România,  își schimbă radical identitatea

Noile tarife de distribuție a energiei electrice, majorate semnificativ. Care va fi impactul în facturi

Circa 90% dintre liderii de companii din România spun că provocările geopolitice determină ajustări în investiţii - studiu EY

Circa 90% dintre liderii de companii din România spun că provocările geopolitice determină ajustări în investiţii – studiu EY

CITR vinde active de peste 13 milioane de lei ale societăţii Mândra SA către grupul de companii PAMBAC, deţinut de milionarul Eusebiu Guţu

Grupul petrolier chinez Sinopec are în plan pentru 2022 cea mai mare investiţie de capital din istoria sa

Noi scumpiri - Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Noi scumpiri – Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Profi: Sosirea ucrainenilor în România poate reprezenta o situație win-win pentru ei și pentru piața muncii

Câciu: Suntem concentraţi să finalizăm ghidurile de aplicare ale celor patru programe de sprijin pentru companiile româneşti

Auchan decide să rămână în Rusia. ”Ieşirea din Rusia ar însemna pierderi de locuri de muncă, nu pace”

Cum ne poate ajuta energia solară să reducem dependența de gazele rusești și care sunt provocările pentru România

Guvernul acordă un ajutor de stat de peste 210 milioane de lei pentru CFR Călători, pentru a compensa pierderile din pandemie

Compania bulgară de comerț online euShipments.com, prezentă și în România, a obținut un împrumut de 7,5 milioane de euro de la BlackPeak Capital

Hidroelectrica cere consultanță ca să cumpere o firmă de furnizare de energie electrică și gaze. Vizată este Electrica Furnizare

CCC România deschide primul magazin din 2022 în Colosseum Mall

Furnizarea de țiței kazah, inclusiv către rafinăria Petromidia, prin conducta CPC, a fost reluată parțial

Reuters: Gigantul chinez Sinopec, îngrijorat de sancţiuni, suspendă discuţiile privind proiectele din Rusia

Gothaer Asigurări Reasigurări şi-a schimbat denumirea în Allianz-Ţiriac Unit Asigurări

Reţeaua de farmacii Dr. Max deschide prima sa farmacie de mari dimensiuni din Bucureşti

Reuters: Divizia de trading a Lukoil şi-a redus operaţiunile în urma sancţiunilor

Dilema companiilor occidentale, împărțite între siguranța propriilor angajați și sancționarea Rusiei

FREE NOW va avea un nou CEO de la 1 aprilie

Guvernul a aprobat bugetul CFR Călători: Preţul biletelor va creşte cu 20% de la 1 iulie 2022

Premier Energy a luat un credit de 22 de milioane de euro pentru refinanţarea achiziţiei unui parc eolian