FLOWX.AI, o platformă enterprise care oferă băncilor și instituțiilor financiare cu infrastructuri IT complexe posibilitatea să construiască rapid și să ofere experiențe digitale moderne, independent de limitările sistemelor legacy, a obținut o rundă de finanțare Seed de 8,5 milioane de dolari. Runda, una dintre cele mai mari de acest tip din acest an în Europa, a fost condusă de PortfoLion. Alți investitori instituționali sunt Day One Capital și SeedBlink.