Premierul în exerciţiu are azi o întâlnire, anunţată, cu o delegaţie a Petrom. Discuţiile vor viza modificarea legislaţiei referitoare la expl.oatarea gazelor din Marea Neagră, tergiversată de autorităţi, şi la ele vor partiicipa şi şeful OMV, acţionar majoritar al companiei petroliere româneşti, potrivit unor surse din piaţa petrolieră.