Companii

Preţuri minime-record la gaze, pe bursă, în urma temperaturilor ridicate

Gazele naturale s-au tranzacţionat pe platformele bursiere, săptămâna aceasta, la preţuri minime-record, ca urmare a temperaturilor ridicate din aceste zile, care au dus la reducerea consumului, potrivit datelor postate pe site-ul Bursei Române de Mărfuri şi analizate de Agerpres.

Preţuri minime-record la gaze, pe bursă, în urma temperaturilor ridicate
Antibiotice caută o piață de desfacere globală pentru Nistatină, medicament românesc produs la Iaşi

Anchetă DIICOT la Programul Casa Verde- fotovoltaice. Totuşi, acesta reîncepe miercuri

Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor fi şi principalii perdanţi ai liberalizării pieţei de energie. Facturile cresc de la 1 ianuarie

Cel mai nou tunel de cale ferată din România a fost deschis circulaţiei. Cum merg trenurile prin Tunelul Turdaş FOTO VIDEO

Bosch renunţă să mai facă fabrica de maşini de spălat în Hunedoara

Statul vrea din nou să  îşi facă propria firmă de furnizare de gaze şi electricitate

Şeful Nuclearelectrica, numit guvernator în Board-ul Asociaţiei Mondiale a Operatorilor Nucleari

Acţiunile Oltchim vor fi retrase de la tranzacţionare pe bursă din 7 noiembrie

ONRC: peste 106.000 persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2019

Daraban(CCIR): Sunt foarte multe firme româneşti cu capital turcesc care încasează subvenţiile agricole ale UE

Bode, despre numirea noului CA al CNAIR: Verific respectarea procedurii, iar în caz contrar anulez acest proces

Transelectrica s-a apucat de construcţia liniei Gutinaş-Smârdan, care va prelua energia regenerabilă din Dobrogea

Noul ministru al Transporturilor: Vom da în trafic toate tronsoanele de autostradă finalizate şi recepţionate, aşa cum scrie în contract

Accidentele de avion mortale sunt mai rare, dar mai costisitoare - studiu

Accidentele de avion mortale sunt mai rare, dar mai costisitoare – studiu

VTEX lansează programul Partner Insights prin care vrea să sprijine între 10 şi 15 companii online să se consolideze și să crească

Platforma românească de smart efulfillment Frisbo a primit o finanţare de 1,2 milioane de euro, fiind evaluată la 6 milioane de euro

Orange România a lansat servicii 5G, în premieră la nivelul grupului, disponibile în București, Cluj și Iași, dar pe anumite telefoane

Romgaz vrea să dea în judecată Romelectro şi Duro Felguera pentru întârzierea noii centrale de la Iernut

Drumul de legătură dintre DN5 şi graniţa cu Bulgaria va fi făcut de austriecii de la Porr

ANRE nu mai aşteptă decizia Guvernului sau Parlamentului de modificare a OUG 114: începe re-liberalizarea pieţei de electricitate la 1 ianuarie

Uber a pierdut 1,2 miliarde dolari în trimestrul al treilea, dar promite să devină o companie profitabilă în 2021

MedLife se extinde în Moldova prin achiziţia companiei Micromedica

Apple va aloca 2,5 miliarde de dolari pentru atenuarea deficitului de locuinţe care a crescut puternic preţurile în California

ArcelorMittal renunţă la preluarea combinatului Ilva. Italienii sunt îngrijoraţi

Adio, Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov cu chinezi! Guvernul demis nu a apucat să o aprobe, iar cel nou nu o susţine

Un antreprenor român vrea să facă microsere cu telecomandă pentru acasă. Rulează, deja, peste un milion de euro din microplante

CE Oltenia ar putea împrumuta 1,1 miliarde de lei de la Trezorerie ca să plătească certificatele de carbon - surse

CE Oltenia ar putea împrumuta 1,1 miliarde de lei de la Trezorerie ca să plătească certificatele de carbon – surse

Banco Santander investeşte 400 de milioane de euro în Ebury

CNIPMMR respinge introducerea obligativităţii pentru antreprenori de a participa la sistemul de compensare a creanţelor

MOL va plăti 1,57 miliarde dolari pentru participaţia deţinută de Chevron în Azerbaidjan