Companii

Efectele interzicerii vapatului în spații publice:creșterea contrabandei și pierderi economice pentru stat. Opinia JTI

Producătorul de țigarete JTI susține, într-un punct de vedere trimis vineri Senatului, că aplicarea unor suprareglementări care exced Directiva tutunului, printre care și interzicerea vapatului în locurile publice, a dus  în state precum Marea Britanie, Franța sau Irlanda la creșterea contrabandei cu țigarete și pierderi financiare pe tot lanțul economic. Reacția companiei vine în contextul în care în Senat se dezbate un proiect de lege privind acest subiect.

Efectele interzicerii vapatului în spații publice:creșterea contrabandei și pierderi economice pentru stat. Opinia JTI
VP Bank, cea mai mare bancă independentă din Liecht­en­stein, revine cu investiţii pe piaţa terenurilor arabile din România

Eşec în restaurarea Castelului Banffy: s-a anulat licitaţia pentru lucrări de 4,7 milioane de euro la monunentul istoric

Chiriţoiu: Complexul Energetic Hunedoara nu va scăpa de separarea activităţii de minerit de producţia de energie

Şeful Romsilva: Volumul de lemn care se taie neautorizat din pădurile statului este între 40.000 şi 50.000 mc/an

Romsilva îşi propune să recolteze 9,5 milioane de metri cubi de lemn în 2020, doar 1% din cât există

AFM prelungeşte sesiunea de depunere a dosarelor în Programul pentru instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate

Pet-uri în loc de bani pentru fructe și legume. Carrefour extinde programul în șase magazine

EDP montează a doua unitate de stocare a energiei din România. “Vrem să ne extindem, nu avem nevoie de subvenții, doar de un mediu favorabil

EDP montează a doua unitate de stocare a energiei din România. “Vrem să ne extindem, nu avem nevoie de subvenții, doar de un mediu favorabil”

Enel a plasat o emisiune de obligaţiuni de 2,5 miliarde euro

Engie și Premier Energy, investigate de Consiliul Concurenței pentru tarifele prea mari de racordare la rețeaua de gaze

UNTRR: Prevederi din Pachetul Mobilitate vor avea un impact absolut dezastruos asupra transportatorilor români

Producţia de energie a scăzut în primele opt luni. Consumul populaţiei a urcat cu 20,5%

Reuniune de urgenţă a boardului Renault pentru înlocuirea directorului general

Surpriză pe Autostrada Sibiu – Piteşti: chinezii eliminaţi de Astaldi duc lupta pentru secţiunea 5 până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

EXCLUSIV Cum va evolua sistemul energetic, de acum şi până în 2030, în viziunea Transelectrica

Căpitanul Corneliu Idu a inaugurat cel mai mare siloz de cereale din portul Constanţa, care va fi operat de Comvex

Transgaz şi Gazprom Export au prelungit contractul de transport de gaze naturale pe teritoriul României

Michelin închide o uzină în Franţa cu 619 de angajaţi

VTEX România l-a numit pe Cristi Movilă în poziţia de country manager

Şeful Renault: Ceea ce contează este viitorul alianţei producătorului auto francez cu Nissan, şi nu personalul

Schneider Electric: România este piaţa unde am înregistrat cele mai bune performanţe din sud-estul Europei în ultimii zece ani

Centralele electrice pe gaze au duduit în Europa, la noi au produs aproape de zero

România susţine crearea unui fond pentru tranziţie energetică, de sprijinire a regiunilor afectate de închiderea minelor

BEI acordă 110 milioane de euro pentru gazoductul dintre Bulgaria şi Grecia

O nouă grilă de punctaj pentru programul Start-Up Nation va fi lansată în dezbatere în zilele următoare

Primele tramvaie româneşti noi ar putea fi livrate în decembrie – Astra Vagoane Călători

Protecţia Consumatorilor a închis temporar restaurantele La Cocoşatu şi La Gil

Deficitul comercial a crescut cu 20%, până la 10,850 miliarde euro, în primele opt luni

Ungurii de la MOL negociază o achiziţie de peste două miliarde dolari la un câmp petrolifer din Azerbaidjan

Primăria Bucureşti vrea să cumpere 300 de autobuze şcolare