Companiile mijlocii pot lua uşor 10 milioane de euro la bursă, spun investitorii
„Cred că o ofertă de 10 milioane de euroar fi uşor subscrisă şi numai societăţile de admistrare a investiţiilor, prin fondurile mutuale diversificate şi de acţiuni. Noi am da bani şi împreună cu fondurile de pensii, succesul unei oferte publice iniţiale de acţiuni ar fi neîndoielnic“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Răzvan Rusu, directorul de investiţii al Certinvest, cea mai mare firmă de administrare de investiţii independentă de un grup financiar.
Totodată, întâmplător sau nu, tot de o lichiditate zilnică la bursă de 10 milioane au nevoie şi brokerii ca să supravieţuiască din comisioane.
Principalele domenii din care ar putea fi selectate firmele capabile să ceară listarea la bursă printr-o ofertă publică iniţială de dimensiuni relativ mici sunt serviciile medicale, firmele agricole şi nu numai, potrivit directorului de la Certinvest.
„Şi în vânzările de retail sau în domeniul informatic sunt multe companii interesante, care dacă ar face ofertă publică ar avea succes“, completează Mihai Purcărea, directorul de investiţii al Erste Asset Management, cea mai mare firmă de administrare de fonduri mutuale din România . Cred că solicitări de finanţare de pe piaţa de capital de 10 milioane de euro s-ar satisface destul de uşor“, a mai spus Mihai Purcărea pentru ECONOMICA.NET.
Adminstratorii de investiţii spun că pe piaţă sunt probleme de diversificarea investiţiilor din cauza ofertei reduse de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Fondurile de investiţii mutuale româneşti diversificate şi cele de acţiuni au active de peste 390 de milioane de lei, potrivit ultimelor date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). La acestea se adaugă fondurile de investiţii închise (fără emisiune şi răscumpărare continuă de titluri, ca fondurile mutuale), care au active de peste 85 de milioane de lei.
Campania de listări şi oferte publice ale marilor companii de stat, energetice şi nu numai, s-a oprit la succesul ofertei secundare a Transelectrica. Urmau listarile Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica şia unor compani din transporturi.
Pe de altă parte, oficialii BVB recunosc că „BVB poate fi alternativa mai ales pentru companii care caută finanţări de câteva milioane de euro. 5, 10, 15, 20, 30 de milioane de euro se pot obţine la bursă“, spunea în aprilie Lucian Anghel, preşedintele BVB.
BVB are chiar o campanie intitulată „52 din 52“, prin care şi-a propus să abordeze anul acesta măcar un potenţial candidat la cota bursei pe săptămână, fără a comunica nici un detaliu până acum.