Companiile au redus cu circa 20% bugetele pentru servicii IT, în ultimii doi ani – analiză

16 09. 2024
laptop-5078698_960_720

Conform dezvoltatorului român de software, Oves Enterprise, această tendinţă de reducere a bugetelor alocate proiectelor IT este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, unde companiile, inclusiv cele din domeniul tehnologic, reduc cheltuielile şi caută soluţii mai eficiente din punct de vedere al costurilor.

„Scăderea bugetelor pentru IT a fost determinată, în mare parte, de incertitudinile economice globale, de inflaţie şi de necesitatea companiilor de a prioritiza investiţiile esenţiale. Multe companii mari au apelat iniţial la outsourcing în India, atrase de costurile mai mici. Însă, în ultima perioadă, mare parte dintre acestea a revenit la furnizori din Europa de Est, inclusiv din România, ca urmare a neconcordanţelor de calitate şi livrare întâmpinate în Asia”, subliniază specialiştii.

Totuşi, în ciuda acestui trend de revenire, bugetele rămân mai mici decât înainte de criză, fiind însă cu aproximativ 10% – 15% mai mari decât cele oferite pentru servicii din India, dar semnificativ mai reduse faţă de 2022.

În România, tendinţele actuale din industria IT reflectă aceste schimbări. Astfel, experţii remarcă faptul că, pe lângă reducerea bugetelor, companiile IT sunt forţate să inoveze pentru a rămâne competitive.

„Utilizarea tehnologiilor de inteligenţă artificială (AI) şi automatizarea proceselor (RPA) au devenit soluţii esenţiale pentru optimizarea costurilor şi creşterea productivităţii. Iar programatorii români, care înainte aveau aşteptări salariale ridicate, au început să accepte salarii mai mici pe fondul scăderii numărului de proiecte şi a creşterii concurenţei”, notează sursa citată.

La nivel internaţional, rapoartele relevă faptul că bugetele IT au scăzut cu aproximativ 20%, în ultimii doi ani, în timp ce outsourcing-ul către regiuni cu forţă de muncă mai ieftină, precum India şi Filipine, a crescut iniţial, dar s-a confruntat cu probleme legate de calitate.

O cercetare Deloitte evidenţiază că 63% dintre companii au menţionat reducerea costurilor ca principal beneficiu al outsourcing-ului. Totodată, integrarea AI şi automatizarea proceselor au devenit factori critici în creşterea eficienţei operaţionale şi a competitivităţii pe piaţă.

Oves Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca.

În prezent, peste jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României.