Companiile care vând lunar produse de peste 10.000 USD prin Amazon, obligate să dețină asigurare de răspundere contractuală

Conform Leader Team Broker, companiile care vând prin Amazon și nu pot face dovada acestei unei poliţe de răspundere contractuală ar putea fi delistate.
AGERPRES - J, 02 sept. 2021, 17:40
Companiile care vând lunar produse de peste 10.000 USD prin Amazon, obligate să dețină asigurare de răspundere contractuală

Conform Leader Team Broker, până la finalul lunii octombrie, companiile care vând produse prin intermediul platformei Amazon şi realizează o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 dolari lunar au obligaţia să prezinte o asigurare de răspundere contractuală. Cei care nu pot face dovada acestei poliţe riscă să fie delistaţi de pe Amazon.

În acest context, compania lansează „Asigurarea de răspundere contractuală Amazon” (Amazon Seller (FBA) Insurance), o poliţă special concepută pentru companiile locale care vând produse prin intermediul cunoscutei platforme de retail, a anunţat joi compania.

„Asigurarea este acceptată de Amazon şi are acoperire oriunde în lume, inclusiv în SUA şi Canada. Produsul acoperă daune de până la 1 milion de dolari, provocate de produsele pe care sellerii le vând pe Amazon (general liability, product liability, commercial general liability etc.). Se ştie că oricine poate deveni trader pe platforma americană şi poate vinde pe Amazon diferite produse fabricate în China sau în alte ţări. De luna aceasta, compania americană a decis să solicite o poliţă de răspundere profesională şi de răspundere generală, pentru eventualele daune produse clienţilor de mărfurile vândute de terţi prin intermediul platformei. Produsul lansat de noi şi partenerii noştri de pe piaţa Lloyd’s se potriveşte cu solicitarea Amazon, pentru această categorie de clienţi. Asigurarea are rating A+ dat de S&P si AM Best, de asemenea condiţie impusă de Amazon”, a declarat Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Broker.

Poliţa poate fi obţinută rapid, cu un simplu telefon către consultanţii Leader Team Broker, care lucrează cu chestionare foarte uşor de completat şi care pot oferi o cotaţie de preţ în 48 de ore. De altfel, compania a încheiat ieri prima poliţă de răspundere contractuală Amazon, pentru piaţa din România.

Gigantul de retail online şi-a actualizat politica comercială, solicitând sellerilor o asigurare specială după ce în luna iulie a fost trimisă în judecată de către Comisia pentru siguranţă a produselor de consum din SUA, care a încercat astfel să oblige Amazon să-şi asume răspunderea pentru sute de mii de produse defecte sau care puneau în pericol sănătatea cumpărătorilor, vândute de selleri prin intermediul platformei.

Fondată în anul 2006 de antreprenorul Răzvan Rusu, Leader Team Broker de asigurare este o companie de brokeraj în asigurări cu 15 ani de experienţă în managementul riscului şi asigurări. Compania numără în prezent 40 de angajaţi şi parteneri, care oferă servicii de brokeraj atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional prin birourile existente în Sibiu, Braşov, Deva, Oradea, şi Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...