Companiile chineze au atras în acest an 11,7 mil, dolari prin 30 de oferte publice iniţiale efectuate în SUA, cel mai mult după 2014

Companiile chineze au atras în acest an 11,7 milioane de dolari prin intermediul a 30 de oferte publice iniţiale efectuate în SUA, cel mai mult după 2014, în pofida tensiunilor dintre cele două ţări, potrivit datelor publicate de Renaissance Capital, transmite CNBC, preluat de News.ro.
Economica.net - Dum, 20 dec. 2020, 06:35
Companiile chineze au atras în acest an 11,7 mil, dolari prin 30 de oferte publice iniţiale efectuate în SUA, cel mai mult după 2014

În 2014, 16 companii din China au atras de pe piaţa americană de capital 25,7 miliarde de dolari. Alibaba a atras atunci majoritatea fondurilor respective, în cea mai mare ofertă publică iniţială realizată vreodată de o companie, la momentul respectiv.

Între cele mai mari oferte publce chineze efectuate în SUA în acest an se află cele ale companiei de tehnologie Lufax, specializată în servicii financiare, şi platforma online de servicii imobiliare Ke, ambele clasate printre cele mai mari zece oferte publice din America în acest an, potrivit Renaissance Capital.

Compania de livrare de produse alimentare Dada, între ai cărei investitori se numără Walmart, start-up-urile de vehicule electrice Xpeng şi Li Auto, şi BlueCity, proprietarul celei mai mari aplicaţii de întâlniri LGBTQ din China, s-au numărat printre alte înscrieri importante la bursa din New York din anul acesta.

Entuziasmul companiilor chineze pentru pieţele SUA a venit în pofida unui an tumultuos pentru relaţiile dintre cele două mari economii ale lumii. Pe lângă tensiunile comerciale în curs, administraţia preşedintelui american Donald Trump a încercat să împiedice investiţiile americane în active chineze.

De asemenea, pandemia de coronavirus a încetinit activitatea comercială transfrontalieră şi a condus la o dispută internaţională cu privire la faptul dacă Covid-19 este originar din China, precum şi la cât de mult este de vină China pentru pandemie.

La începutul acestui an, unele companii chineze şi-au amânat planurile de listare în SUA pe fondul pandemiei, precum şi al dezvăluirii unui scandal contabil la compania Luckin Coffee, în aprilie.

Bursa Nasdaq a exclus compania în această vară, la doar aproximativ un an după ce start-up-ul chinez a devenit prima companie, din anul 2000, care a realizat o evaluare de 3 miliarde de dolari în mai puţin de 24 de luni.

Acţiunile altor companii chineze au scăzut dramatic. De la listarea la New York Stock Exchange în ianuarie, acţiunile Phoenix Tree au scăzut cu aproximativ 76% din cauza îngrijorărilor cu privire la starea financiară a filialei Danke, o companie de închiriere rezidenţială. Phoenix Tree este cea mai slabă ofertă publică iniţială a anului, potrivit Renaissance.

În ansamblu, analiza Renaissance a constatat că companiile chineze care au strâns cel puţin 100 de milioane de dolari anul acesta au obţinut, în medie, un randmanet de 81%.

Datele Renaissance Capital includ şi companii din Hong Kong.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Fără o disciplină bugetară mai mare România se va împrumuta din ce în ce mai scump
Nicuşor Dan: Fără o disciplină bugetară mai mare România se va împrumuta din ce în ce mai scump
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că fără o disciplină bugetară "mai mare" care să ţină sub control cheltuielile România se va împrumuta din ce în ce mai scump şi va......
Producţia de gaze, în scădere uşoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5%
Producţia de gaze, în scădere uşoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5%
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în ianuarie 2025, de 661.700 de tone, echivalent petrol, cu ...
Ce fac românii pe internet: pe primul loc la distracție și pe ultimul la accesarea de informații și învățat
Ce fac românii pe internet: pe primul loc la distracție și pe ultimul la accesarea de informații și învățat
Românii folosesc internetul mai mult pentru divertisment decât pentru educație, ocupând primul loc în UE la consumul ...
Bucureştiul ar putea urma modelul vienez de a creşte albine în zona urbană
Bucureştiul ar putea urma modelul vienez de a creşte albine în zona urbană
Mierea albinelor din Bucureşti ar putea fi valorificată aşa cum se întâmplă şi în alte capitale europene, unde există ...