”Optimizarea costurilor (67,65%), schimbările în comportamentul consumatorului (59,80%) și digitalizarea proceselor (56,86%) par a fi cele mai importante provocări pentru perioada următoare”, potrivit unui studiu al asociației ARILOG privind piața de logistică din România.
Schimbările tehnologice și ale modelelor operaționale vor reprezenta direcțiile principale pentru următorii ani.
”Restricţiile din orașe și creșterea numărului de livrări determină crearea exponenţială a modelelor noi de “last mile delivery”, prin construirea de noi hub-uri în localităţi, cu operaţiuni de crossdocking real”, potrivit studiului.
Totodată, operatorii de depozite vor fi forţaţi să reorganizeze operaţiunile pentru a deveni soluţii pentru livrările în omnichannel.
Care au fost riscurile și provocările în 2022
Principalul factor de risc în 2022 a fost, ca și în 2021, lipsa forței de muncă – 47,06% dintre respondenți au menționat această îngrijorare. Presiunea costurilor și optimizarea acestora este amenințarea de nivel mediu pe care au resimțit-o în 2022 companiile vizate în studiu – 54,90%.
Implementarea și integrarea tehnologiei reprezintă, de asemenea, un procent important în preocupările respondenților (40,2%), pentru că și la acest capitol piața are de suferit din două perspective. În primul rând, cea a clienților, care sunt nepregătiți și nu au competențe pentru implementarea proiectelor în domeniul tehnologiilor sau utilizează soluții bazate pe tehnologii vechi, pentru care suportul este deficitar, iar implementările sunt greoaie. Apoi, din perspectiva companiilor dezvoltatoare, care nu au suficientă forță de muncă specializată pentru a facilita analizele și comunicarea cu compania client și pentru a crește viteza de implementare a proiectelor.
La nivelul anului 2022, cele mai semnificative costuri operaționale ale unei companii de logistică (84%) constau în costuri pentru salarizare (51%) și transport (33%).
Creșterea semnificativă a salariilor este efectul deficitului forței de muncă, dar și al cheltuielilor cu salarizarea forței de muncă importate.
Pe de altă parte, costurile de transport au crescut ca urmare a scumpirii tuturor costurilor de funcționare a autovehiculelor, a lipsei de ofertă din piață, din cauza materiilor prime deficitare și, implicit, a întârzierii în livrare.
”Pentru a câștiga cotă de piață, companiile trebuie să adopte digitalizarea. Astfel, eficiența este mult mai mare, iar experiența cu clienții semnificativ îmbunătățită”, a declarat Paul Niță, președintele ARILOG.
Cei mai importanți factori care împiedică implementarea digitalizării sunt rezistența la schimbare (48%), înțelegerea redusă a tehnologiilor digitale și a impactului acestora (31,37%), problemele legate de implementare (30,39%) și lipsa de experiență (28,43%).
Implementarea și integrarea tehnologiei reprezintă, de asemenea, un procent important în preocupările respondenților (40,20%), pentru că și la acest capitol piața are de suferit din două perspective.
În primul rând, cea a clienților, care sunt nepregătiți și nu au competențe pentru implementarea proiectelor în domeniul tehnologiilor sau utilizează soluții bazate pe tehnologii vechi, pentru care suportul este deficitar, iar implementările sunt greoaie.
Apoi, din perspectiva companiilor dezvoltatoare, care nu au suficientă forță de muncă specializată pentru a facilita analizele și comunicarea cu compania client și pentru a crește viteza de implementare a proiectelor.
În ceea ce privește prioritățile pe termen scurt, creșterea eficienței (27%) și optimizarea costurilor (26%) reprezintă principalii stâlpi de susținere, iar soluția pentru îndeplinirea acestor obiective este digitalizarea.
”Este important ca digitalizarea să fie percepută drept un instrument pentru creșterea performanței și nu o soluție, ceea ce face diferența între performanță peste nivelul pieței și aliniere constantă la acesta”, a mai spus Niță.
ARILOG este o asociație profesională înființată în anul 2002 și are 135 de membri din industrii precum servicii, transport, curierat, IT sau real estate.