Companiile de software şi servicii IT din România au înregistrat venituri de 2,42 miliarde de euro, în 2014 – ANIS

Industria de software şi servicii IT din România a înregistrat, în 2014, venituri de 2,42 miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, conform rezultatelor studiului 'Software and IT Services in Romania', prezentat, miercuri, de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii /ANIS/, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mie, 10 iun. 2015, 09:15
Companiile de software şi servicii IT din România au înregistrat venituri de 2,42 miliarde de euro, în 2014 - ANIS

Pe de altă parte, pe baza răspunsurilor celor chestionaţi, specialiştii din industrie anticipează pentru anul 2015 o majorare a cifrei de afaceri din industria de profil cu 14%, în timp ce rata de creştere anuală medie pentru următorii 3 ani este estimată la 11%, informează un comunicat ANIS.

Potrivit studiului ANIS, din totalul veniturilor consemnate în 2014 de companiile de software şi servicii IT din România, aproximativ 65% au provenit din exporturi, în creştere faţă de anul anterior, când ponderea acestora în veniturile din software şi servicii ale companiilor româneşti era de 60%.

‘Industria de software şi servicii este una dintre cele mai performante pe care România le are în prezent, dată fiind rata de creştere de patru ori mai mare decât cea estimată pentru întreaga economie. În 2014, industria IT&C a înregistrat cea mai mare pondere în PIB de până acum, respectiv 6%, din care 2,5% este generat de software şi servicii. Motivul pentru care ANIS a investit bani în acest studiu pentru a veni în sprijinul industriei IT din România, de a face ca aceasta să crească. Am dorit să realizăm acest material pentru a pune nişte cifre pentru ca orice investitor să-şi poată fundamenta o investiţie în România. Ne aflăm într-un moment în care IT-ul românesc este recunoscut’, a menţionat vicepreşedintele ANIS, Teodor Blidăruş.

La rândul său, Eugen Schwab, vicepreşedintele Romania & CEE în cadrul PAC a subliniat faptul că România poate deveni un motor regional pentru servicii IT şi produse software, în condiţiile în care sistemul de educaţie ar trebui să evolueze rapid şi, în plus, facilităţile fiscale ar trebui să ajute la crearea de valoare adăugată.

‘Potenţialul teoretic al industriei de software şi servicii informatice depăşeşte 6 miliarde de euro până în 2020, însă acest nivel nu se va atinge într-un mod haotic, ci doar într-un cadru extrem de organizat, de la nivel de sistem educaţional, curriculum, facilităţi fiscale, fonduri europene folosite corect şi atragere de investiţii masive. Anul trecut, undeva la sfârşitul toamnei, când am fost abordat de ANIS pentru realizarea acestui studiu, a fost prima oară, în 16 ani de activitate, când o asociaţie din industria IT ne-a abordat la modul serios pentru a face ceva care să fie referinţă în domeniu’, a explicat Schwab.

Cercetarea ANIS relevă, de asemenea, că veniturile realizate de companiile româneşti în ţară provin în proporţie de 32% din proiecte derulate pentru administraţia publică, 16% pentru clienţi din industria producătoare, 14% pentru clienţi din zona financiar-bancară, 9% pentru companii telecom şi 8% pentru clienţi din domeniul utilităţilor.

În ceea ce priveşte exportul, veniturile provin de la clienţi din industria producătoare (40%), de la clienţi din domeniul serviciilor (17%), din zona financiar-bancară (16%), din retail (11%) şi din asigurări (5%).

Studiul ‘Software and IT Services in Romania’ este un proiect ANIS realizat de Pierre Audoin Consultants (PAC), în perioada februarie – iunie 2015, şi se află la cea de-a doua ediţie, prima ediţie a studiului fiind publicată în noiembrie 2013.

ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei româneşti de software şi servicii. Asociaţia a fost înfiinţată în 1998 şi numără peste 120 de membri, care includ companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei, în condiţiile......
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Oficialii de la Banca Angliei se gândesc dacă să anuleze planurile de creare a lirei sterline digitale pentru gospodării, ...