Companiile de stat sunt o forţă influentă şi în continuă creştere la nivel global – raport PwC
Studiul se bazează pe rezultatele unui sondaj Pulse efectuat în ianuarie 2015 în rândul a 153 de directori generali, precum şi pe concluziile celei de-a 18 ediţii a PwC Global CEO Survey.
‘Companiile de stat sunt o forţă influentă şi în continuă creştere la nivel global. Procentul de companii de stat incluse în topul Fortune Global 500 a crescut de la 9% în 2005 la 23% în 2014. În timp ce aceste organizaţii au aceleaşi oportunităţi şi provocări ca şi companiile private, ele au scopuri, misiuni şi obiective diferite, care sunt legate de anumite aspecte ale serviciilor publice, şi au şi un rol social important’, a declarat Daniel Anghel, partener Consultanţă Fiscală, liderul Echipei de Servicii pentru Sectorul Public din cadrul PwC România.
Potrivit acestuia, în viitor, companiile de stat trebuie să fie mult mai bine gestionate pentru a crea valoare adăugată şi a evita competiţia neloială în pieţe în care companiile private sau organizaţiile neguvernamentale pot livra mult mai eficient produsele şi serviciile de care cetăţenii au nevoie, scrie Agerpres.
‘De asemenea, companiile de stat nu ar trebui evaluate doar în baza rapoartelor financiare, ci şi din perspectiva contribuţiei lor la crearea de valoare socială – o viziune integrată şi holistică care să includă un număr de factori, inclusiv cel uman, social, de mediu, intelectual şi de infrastructură, cât şi dimensiunile financiare’, a precizat Daniel Anghel.
Totodată, o altă concluzie a raportului este aceea că societăţile de stat au preocupări similare cu cele private. Conform celei de-a 18-a ediţii a PwC Global CEO Survey, cele mai importante preocupări includ supra-reglementarea, disponibilitatea talentelor, răspunsul autorităţilor la deficitul fiscal şi povara datoriilor, precum şi instabilitatea geopolitică. Însă, directorii generali ai companiilor de stat sunt mai preocupaţi de ameninţările cibernetice (68%) decât omologii lor privaţi (60%).
În timp ce directorii generali ai companiilor de stat sunt mai încrezători în perspectivele de creştere pe termen scurt decât omologii lor de la companiile private, ei continuă să fie mai puţin încrezători în dezvoltarea companiilor lor în următorii trei ani. Această diferenţă poate să fie legată de presiunea pusă din ambele sensuri: companiile să fie viabile din punct de vedere comercial şi totodată să îndeplinească obiective mai puţin comerciale, ceea ce poate da naştere la compromisuri în performanţa financiară pe termen scurt faţă de cea pe termen lung.
Raportul mai semnalează că tehnologia digitală are potenţialul de a deveni un element cheie, oferind o productivitate mai mare şi rezultate mai bune, dar în acelaşi timp reducând costurile. 64% din executivii companiilor de stat care au răspuns la sondajul PwC Global CEO Survey au spus că sunt preocupaţi de viteza cu care se dezvoltă tehnologia (în comparaţie cu 57% dintre omologii lor din cadrul companiilor private). În acelaşi timp, aceştia consideră că dezvoltarea tehnologiilor digitale creează cea mai mare valoare când vine vorba de eficienţă operaţională, analiză de date şi experienţa consumatorului.
Sondajul PwC Pulse bazat pe răspunsurile a 153 de directori generali a arătat faptul că, în comparaţie cu 2010, un procent mai mare de directori generali consideră că proprietatea de stat distorsionează competiţia şi duce la interferenţa politicului în piaţă.
Raportul indică criterii pe care viitorii lideri ai companiilor de stat- în special membrii consiliului de administraţie şi echipa executivă – vor trebui să le îndeplinească pentru a deveni un catalizator pentru crearea de valoare publică durabilă: claritatea – o înţelegere clară a scopului şi obiectivelor companiei respective şi a rolului lor în atingerea acestor obiective; capacitatea – acordarea timpului şi resurselor necesare pentru a-şi îndeplini rolul cât mai bine; aptitudinea – expertiză şi experienţă relevante, necesare pentru a conduce şi administra compania de stat; integritatea – situarea în serviciul cetăţenilor, în scopul creării de valoare socială.
Studiul este bazat pe rezultatele sondajului Pulse despre protecţionism şi proprietatea de stat la care au răspuns 153 de directori generali în ianuarie 2015 şi pe rezultatele raportului 18th Annual Global CEO Survey al PwC.