Companiile de top din Vâlcea, premiate de Camera de Comerţ şi Industrie

Economica.net
10 10. 2015
handshake_30325500

„Am putea spune că există un reviriment al economiei vâlcene, după ce nu mai puţin de 70 de companii din judeţ au fost prezente în topul naţional al firmelor. Este un fapt îmbucurător că Vâlcea, care în prezent se află, din păcate, pe locul 5 în regiunea Oltenia, a început să găsească un culoar prin care să-şi exploateze potenţialul, astfel încât, în viitorul apropiat, să se lupte cu judeţul Dolj din punct de vedere economic.(…) Salutăm şi faptul că în judeţul Vâlcea există companii multinaţionale care se numără printre cele mai bune din ţară – Vilmar, Wipro sau Magneto Wheels – şi mai ales venirea pe piaţă a unor branduri cum ar fi numărul 2 din lume în industria componenetelor şi echipamentelor auto, mă refer aici la Faurecia”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ vâlcene, Valentin Cismaru.

Marele trofeu al serii a revenit companiei din industria morăritului şi panificaţiei, Vel Pitar, care, în anul 2014, cu un număr de 2.433 de angajaţi, a avut o cifră de afaceri de 305.238.335 lei. Topul companiilor vâlcene bazat pe cifra de afaceri continuă cu Diana SRL, din domeniul producţiei de carne şi a produselor din carne, cu o cifră de 287.804.428 şi cu un număr de 551 angajaţi, Uzinele Sodice Govora, companie cu capital polonez, cu o cifră de afaceri de 284.340.438 la un număr de 609 angajaţi şi un alt grup din industria morăritului şi panificaţiei, Boromir Ind SRL, cu o cifră de afaceri de 239.695.831 şi un număr de 647 de angajaţi.

Din punct de vedere al profitului real curent, în topul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, pe prima poziţie se situează constructorul de jenţi auto din Drăgăşani, Magneto Wheel România, care, cu un număr de 321 de angajaţi a obţinut un profit de 26.857.048, urmat de Diana SRL şi compania franceză Vilmar S.A.

Sursa: AGERPRES