Companiile din industria aeronautică au solicitat autorităţilor înfiinţarea unei structuri naţionale

Companiile din industria aeronautică au solicitat autorităţilor înfiinţarea unei structuri naţionale a aviaţiei, care, prin nivelul superior de organizare, să poată promova interesele industriei la nivelul entităţilor europene de profil, potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Economiei.
Economica.net - J, 16 mai 2013, 19:26
Companiile din industria aeronautică au solicitat autorităţilor înfiinţarea unei structuri naţionale

Reprezentanţii industriei aeronautice au participat, joi, la consultările cu reprezentanţii industriei manufacturiere pentru elaborarea Strategiei de Reindustrializare a României.

De asemenea, companiile au solicitat ca Guvernul să facă lobby pentru un parteneriat al României cu EADS (European Aeronautic Defence and Space Company) pentru accesul la comenzile de construire de aparate de zbor. De altfel, absenţa comenzilor pentru industria aeronautică a fost unul dintre subiectele aflate în dezbatere, cei prezenţi la discuţii sugerând ca instituţiile de stat care folosesc aparate de zbor, cum ar fi MApN, MAI, Ministerul Sănătăţii, să-şi planifice pe termen lung achiziţiile de astfel de aparate, fiind vorba de o industrie cu un ciclu lung de fabricaţie. Potrivit solicitanţilor, statul s-ar putea implica activ în susţinerea industriei autohtone de aviaţie, inclusiv prin retehnologizare, arată comunicatul Ministerului Economiei.

O altă propunere a vorbitorilor s-a referit la privatizarea întregii industrii aeronautice.

În privinţa politicii de resurse umane, reprezentanţii industriei aeronautice au cerut să fie preluat modelul educaţional francez de ucenicie în inginerie, prin care studenţii fac teorie jumătate de an, iar în cealaltă jumătate de an practică, sub coordonarea specialiştilor, fiind plătiţi pentru munca depusă.

Miercuri, la Ministerul Economiei, au avut loc consultări şi cu reprezentanţii clusterelor/poli de competitivitate. Aceştia au solicitat, printre altele, să fie simplificate procedurile de înfiinţare a clusterelor şi să fie elaborat un program naţional de finanţare a acestor structuri economico-administrative. De asemenea, cei prezenţi au cerut să fie adoptată de către autorităţi o politică de susţinere a produselor româneşti, reprezentanţii clusterelor arătându-se interesaţi şi de brevetele de invenţii care au aparţinut fostelor întreprinderi de stat.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri cu reprezentanţi ai industriilor creative – publicitate, arhitectură, arte şi antichităţi, meşteşugari, design, film, video şi fotografie, software, publicistică.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB constestă rezultatul licitației pentru lotul Joseni – Ditrău, câștigat de Danlin XXL
Autostrada Unirii A8: UMB constestă rezultatul licitației pentru lotul Joseni – Ditrău, câștigat de Danlin XXL
Asocierea SA&PE Construct SRL –Spedition UMB - Tehnostrade SRL a depus, astăzi, o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor pentru contractul de proiectare și......
Omniasig a deschis 187 de dosare de daună la începutul lunii iulie după furtunile din țară
Omniasig a deschis 187 de dosare de daună la începutul lunii iulie după furtunile din țară
Un număr de 187 de dosare de daună au fost deschise în mai multe zone din ţară, în perioada 1 - 10 iulie, după fenomenele ...
Performanța utilajelor industriale depinde de cele mai mici detalii
Performanța utilajelor industriale depinde de cele mai mici detalii
În contextul industrial actual, unde eficiența, productivitatea și siguranța sunt esențiale, atenția acordată detaliilor ...
Sindicatul „MIPE-Normalitate” îi răspunde lui Bolojan: Structura de personal este subdimensionată. Angajaţii MIPE nu îşi stabilesc singuri veniturile, salariile sunt reglementate legal
Sindicatul „MIPE-Normalitate” îi răspunde lui Bolojan: Structura de personal este subdimensionată. Angajaţii ...
Structura de personal din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) este subdimensionată, iar salariaţii ...