Companiile din industria alimentară mai pot solicita ajutor de stat pentru producția de energie verde până pe 15 februarie. Se pot accesa până la 20 de milioane de euro

Întreprinderile din sectorul agricol și industria alimentară care vor ajutoare de stat de maximum 20 de milioane de euro pentru a-și susține investițiile în producția de energie verde pentru autoconsum mai au timp să depună proiectele până în data de 15 februarie. Ministerul Agriculturii a prelungit sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare.
Alina Stanciu - mar, 30 ian. 2024, 18:24
Companiile din industria alimentară mai pot solicita ajutor de stat pentru producția de energie verde până pe 15 februarie. Se pot accesa până la 20 de milioane de euro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță prelungirea până la data de 15 februarie 2024, ora 23:59, a sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

Apelul de primire a cererilor de finanțare s-a deschis în data de 20 noiembrie 2023 și pentru această schemă se aplică anunț concurențial, astfel încât depunerea propunerilor de proiecte are la bază procedura de ofertare concurențială. Proiectele vor fi depuse și evaluate conform procedurii competitive pe baza punctajului obținut după încheierea sesiunii de depunere.

Alocarea stabilită prin schema de energie pentru sesiunea în curs este de 150 de milioane de euro, împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, sunt alocați 100 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 90 de milioane de euro pentru energie solară. Pentru capacități instalate mai mari de 1MW alocarea totală este de 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană alocarea este de 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro.

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 euro/ beneficiar.

Pentru energie eoliană, finanțarea este de maximum 1.400.000 de euro/ MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de maximum 700.000 euro/ MW capacități instalate mai mari de 1 MW. Pentru energia solară, valoarea sprijinului este de până la 1.000.000 euro/ MW  pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de până la 500.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Beneficiarii eligibili pentru Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și Organizații/ federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/ FOUAI), constituite conform legii.

În vederea întocmirii documentației necesare accesării acestei finanțări, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente Schemei de ajutor de stat pentru energie regenerabilă pe pagina oficială a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la secțiunea Finanțare.

Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...