Companiile din industria de apărare pot investi 60% din sumele obţinute din active

Economica.net
09 02. 2017
romarm_sigla_93630800

‘Prin acest act normativ se presupune ca 60% din sumele obţinute din valorificarea activelor să rămână la dispoziţia companiilor având ca destinaţie prioritară modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie pentru apărare. Măsura priveşte operatorii economici care dispun de un plan de restructurare sau reorganizare aprobat în condiţiile legii, având capacităţile incluse în inventarul capacităţilor de producţie pentru apărare şi sarcini prin planul de mobilizare’, a declarat Petrescu, într-un briefing de presă, la Palatul Victoria.

El a explicat că, la momentul actual, foarte multe dintre companiile din domeniu nu pot folosi pentru investiţii sumele ce provin inclusiv din vânzarea activelor, deoarece ele merg direct la autoritatea fiscală.

‘Chiar dacă a existat o alocare consistentă prin actualul buget pentru companiile din industria de apărare, acest amendament suplimentar le pune în poziţia ca prin valorificarea unor active ce se află în administrare să poată reinvesti acei bani în modernizare şi retehnologizare. Din păcate, unele dintre companiile din această industrie sunt în poziţia în care orice plusvaloare obţinută fie şi prin vânzarea activelor se duce direct la autoritatea fiscală punându-le într-un cerc închis din care nu ies, neputând să investească din activele ce le au în posesie în modernizare şi creşterea nivelului, a performanţei produselor, serviciilor pe care le oferă’, a adăugat ministrul.

Alexandru Petrescu a susţinut că multe din companiile din industria românească de apărare au în administrare active valoroase, iar această industrie are ‘foarte mult de recuperat’ în ceea ce priveşte tehnologia.

Potrivit ministrului Economiei, la elaborarea acestui act normativ au fost avute în vedere solicitările şi recomandările patronatelor, organizaţiilor sindicale din cadrul operatorilor economici vizaţi.