Companiile din petrol și gaze vor plăti 340 mil. lei în contul noului impozit pe cifra de afaceri, în 2024. Sumele cresc în anii următori
Sumele estimate sunt în creștere pentru anii următori, respectiv 450 de milioane de lei în 2025, 980 de milioane de lei în 2026 și 1,05 miliarde de lei în 2027.
Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2024, a fost instituit un impozit suplimentar pentru companiile care operează în sectoarele petrol și gaze naturale și care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro. Taxa este de 0,5% aplicată la cifra de afaceri din care se deduc unele investiții în curs și amortizări și se plătește în plus față de impozitul pe profit.
Impozitul specific pe cifra de afaceri se aplică pentru perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2025, urmând ca, începând cu 1 ianuarie 2026 contribuabilii care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale vor aplica impozitul minim pe cifra de afaceri, calculat la 1%, în situația în care suma de plată din acrst impozit este mai mare decât impozitul pe profit.
Principalele companii afectate de plata acestuii nou impozit sunt producătorii de țiței și gaze și companiile de rafinare a petrolului, respectiv Petrom, Romgaz, Black Sea Oil and Gas, Rompetrol, Petrotel Lukoil.