Companiile din România nu vor fi afectate de raportarea corporativă de sustenabilitate – CSRD (secretar de stat)

Raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD) nu va avea efecte majore asupra companiilor, deoarece acestea sunt deja obişnuite cu raportările nefinanciare, a declarat, joi, la Romanian Sustainability Forum, Alin Marius Andrieş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
AGERPRES - joi, 15 feb. 2024, 11:53
Companiile din România nu vor fi afectate de raportarea corporativă de sustenabilitate - CSRD (secretar de stat)

„Sustenabilitatea a devenit din ce în ce mai importantă atât la nivel public, cât şi la nivelul companiilor, şi este foarte important să avem dezbateri şi discuţii, astfel încât, într-o oarecare măsură, să uniformizăm cunoştinţele şi tot ce ţine de mini-concepte şi de legislaţie. La nivelul Ministerului Finanţelor, prin Ordinul de ministru 85/2024 pentru reglementarea aspectelor referitoare la raportarea privind sustenabilitatea, publicat la finalul lunii ianuarie, s-a transpus parţial Directiva, însă în speţă s-a transpus articolul 1 cu privire la reglementările contabile, astfel că incidenţa acestor norme se referă la companiile mari, mici şi mijlocii, cotate bineînţeles, şi cu privire la societăţile-mamă ale unui grup mare. În prima etapizare a aplicării acestor prevederi, sfera este una generală şi, din perspectiva noastră, această arie de aplicabilitate nu va avea efecte majore, deoarece aceste companii sunt deja obişnuite cu raportările nefinanciare. În al doilea val, vor urma companiile mari, cu peste 500 de angajaţi. Urmează ca ASF şi BNR să emită normele aplicabile agenţilor economici supravegheaţi şi reglementaţi de către aceste autorităţi, iar companiile mijlocii vor intra sub incidenţa acestui act normativ, atât cele listate, cât şi cele nelistate”, a explicat Andrieş, scrie Agerpres.

Conform reprezentantului de la Finanţe, la nivel european urmează să fie stabilite o serie de standarde sectoriale.

„Ministerul Finanţelor urmăreşte, în primul rând, discuţiile la nivelul Comisiei Europene, urmând ca ulterior să se vadă modul în care adaptăm sau transpunem aceste norme la nivel naţional. Prin Ordinul de ministru s-au transpus prevederile corespunzătoare reglementărilor contabile, iar toată lumea ştie că raportarea privind sustenabilitatea este parte din raportul administratorilor. În momentul de faţă, nu s-a modificat Legea contabilităţii în sensul introducerii unor sancţiuni specifice pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. Anul acesta urmează să analizăm în ce măsură se impune o abordare aplicabilă expres raportărilor privind durabilitatea, dar este foarte important să mergem în tandem. Pe de o parte, avem transpunerea şi reglementările privind auditul şi ulterior vom vorbi despre acestea”, a afimat Alin Marius Andrieş.

Reprezentanţi ai autorităţilor, pieţei de capital, fondurilor de garantare şi ai companiilor participă, joi, la o ediţia a III-a a Romanian Sustainability Forum, în cadrul căreia este abordată tema transpunerii şi implementării în România a Directivei europene CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive).

Directiva Uniunii Europene (UE) de raportare corporativă de sustenabilitate (CSRD) modifică actuala Directivă de raportare nefinanciară (NFRD), iar domeniul de aplicare a actului legislativ este extins, pentru a se aplica unui număr mai mare de societăţi europene şi non-europene listate care operează pe pieţele reglementate ale Uniunii. Astfel, companiile care fac deja obiectul NFRD vor trebui să se conformeze noilor modificări pentru anii fiscali ce încep la sau după 1 ianuarie 2024, raportând în 2025 datele din acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...