Companiile din România se aşteaptă la cel mai optimist ritm de angajare din ultimii nouă ani

Economica.net
12 12. 2017
angajari_2_05365900_91476400

Previziunea netă de angajare, ajustată sezonier, este de +17%, cea mai puternică raportată în țara noastră de la începutul anului 2009 până acum, îmbunătățindu-se față de intervalul ianuarie – martie 2017 cu 3 puncte procentuale.

Previziunea netă de angajare se obține făcând diferența dintre procentul de angajatori care anticipează o creștere a volumului total de angajări și procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor în locația lor, în trimestrul următor. Pentru țările care au acumulat date cel puțin 17 trimestre consecutiv, printre care și România, cifrele citate au fost supuse ajustării sezoniere, cu excepția cazului în care se specifică altfel.

Punctual, 22% dintre angajatorii din ţara noastră prognozează o creştere a numărului de angajați în primul trimestru din 2018, doar 12% prevăd concedieri, în vreme ce 64% dintre angajatori se aşteaptă la menţinerea numărului actual de salariaţi, arată studiul ManpowerGroup privind perspectivele angajării de forţă de muncă. 

La cea mai ridicată cotă de optimism din cei aproape 10 ani de desfășurare a studiului în România se situează angajatorii din sectorul Industrie prelucrătoare, care raportează pentru trimestrul I/2018 o previziune netă de angajare de +39%. Perspectivele din acest sector se îmbunătățesc atât față de trimestrul IV/2017, fiind mai puternice cu 4 puncte procentuale, cât și față de trimestrul I/2017, consolidându-se cu 8 puncte procentuale. 

Angajatorii din sectorul Construcții sunt, la rândul lor, mai optimiști decât în trecut, raportând cele mai puternice intenții de angajare din ultimii aproape șase ani. Previziunea netă de angajare de +21% este cu 6 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul IV/2017 și se îmbunătățește cu 11 puncte procentuale față de trimestrul I/2017.

Cea mai amplă îmbunătățire de la trimestru la trimestru, de 14 puncte procentuale, se înregistrează în sectorul Comerț cu ridicata și cu amănuntul, însă previziunea netă de angajare de +16% raportată în acest sector pentru trimestrul I/2018 este mai slabă decât cea din anul precedent cu 11 puncte procentuale, cel mai abrupt declin de la an la an din toate sectoarele de activitate analizate.

În schimb, angajatorii din sectorul Energie electrică, apă, gaz prognozează cea mai amplă îmbunătățire de la an la an, de 14 puncte procentuale, raportând o previziune netă de angajare +9%, una dintre cele mai optimiste pentru acest sector din istoria studiul în România.

Perspectivele de angajare la început de 2018 sunt pozitive în toate regiunile și sectoarele de activitate şi indiferent de dimensiunea organizaţiei, făcând excepție doar micro-organizaţiile, adică cele cu până la zece angajați, unde angajatorii raportează o previziune netă de angajare negativă de -2%.

Cele mai optimiste în ceea ce priveşte creşterea numărului de salariaţi în intervalul ianuarie – martie 2018 sunt organizațiile mari, cu peste 250 de angajați. Acestea raportează o previziune netă de angajare de + 30%, cea mai puternică din istoria sondajului din România la această categorie de organizații.

Intențiile de angajare sunt favorabile și la nivelul celor opt regiuni ale țării.

Angajatorii din Nord-Vest sunt cei mai optimiști din România, unul din trei intenționând să angajeze în decursul trimestrului I/2018 și doar 6% prognozând o scădere de personal, ceea ce rezultă într-o previziune netă de angajare de +33%, cea mai puternică raportată în regiune de aproape zece ani (din trimestrul III/2008).

În regiunea Sud-Vest, previziunea netă de angajare de +6% este totuși mai puternică decât în trimestrul IV/2017 și decât în trimestrul I/ 2017, îmbunătățindu-se cu 2, respectiv 9 puncte procentuale.

Cele mai semnificative îmbunătățiri de la trimestru la trimestru și de la an la an, de 17 puncte procentuale, se raportează în regiunea Nord-Vest, urmată de regiunea Nord-Est, în care previziunea netă de angajare se consolidează față de trimestrele IV/2017 și I/2017 cu 13, respectiv 10 puncte procentuale.

Studiul ManpowerGroup privind perspectivele angajării de forţă de muncă este cel mai longeviv și cuprinzător studiu din lume privind activitatea de angajare. ManpowerGroup administrează acest studiu predictiv încă din 1962, iar în prezent în cercetare sunt incluși aproape 59.000 de angajatori din 43 de țări și teritorii, cărora le sunt măsurate trimestrial intențiile de a-și crește sau de a-și diminua numărul total de angajați pe parcursul trimestrului următor. Studiul este un barometru al tendințelor și activităților de pe piața forței de muncă, fiind utilizat de Banca Națională a Angliei în redactarea rapoartelor sale privitor la inflație și ca sursă a raportului lunar privitor la perspectivele economice și sociale în Uniunea Europeană Monthly Monitor, redactat de Comisia Europeană. Datele studiului independent al ManpowerGroup sunt utilizate în egală măsură de analiști financiari și economici din întreaga lume în evaluarea situației piețelor de forță de muncă.

Pentru România, cercetarea de teren s-a derulat în intervalul 18 octombrie – 31 octombrie 2017 pe un eșantion reprezentativ de 625 de angajatori. Rezultatele obținute au o marjă de eroare de +/-3,9%.