Companiile din subordinea Ministerului Energiei au avut pierderi totale de 4,2 miliarde de lei în ultimii 3 ani
‘Astfel, în anul 2015, trei companii cu capital majoritar de stat aflate sub autoritate au raportat pierderi totale de 2.790.745.042 de lei. Este vorba despre companiile Complexul Energetic Oltenia, Regia Autonomă de Activităţi Nucleare şi Complexul Energetic Hunedoara. Concret, pentru anul 2015, Complexul Energetic Oltenia a raportat pierderi de 960.856.433 de lei; Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a raportat pierderi în valoare de 168.276.631 de lei, iar Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat pierderi de 1.661.611.978 de lei’, se arată în comunicat.
De menţionat că pentru Compania Naţională a Uraniului încă nu s-au aprobat situaţiile financiare pentru anul 2015.
În anul 2014, au fost raportate pierderi totale de 1.236.733.240 de lei. Companiile care au raportat pierderi în anul 2014 sunt: Complexul Energetic Oltenia – 693.635.725 de lei, Compania Naţională a Uraniului – 104.718.078 de lei, RATEN – 86.070.524 de lei şi Complexul Energetic Hunedoara – 352.308.913 de lei.
În anul 2013, au fost raportate pierderi de 210.724.102 de lei. Companiile care au raportat pierderi în 2013 sunt: Complexul Energetic Hunedoara – 147.644.355 de lei şi Electrocentrale Grup – 63.079.747 de lei.
În acest context, Ministerul Energiei a organizat la începutul acestei săptămâni o sesiune de informare pentru angajaţii ministerului cu privire la Avertizorul de Integritate, în cadrul programului ‘Transparenţă în Energie’, derulat alături de nouă organizaţii neguvernamentale partenere.
În cadrul cursului, susţinut de Iulia Coşpănaru, director adjunct al Transparency International Romania, s-a discutat despre mecanismele avertizorului de integritate, dar şi despre subiecte adiacente, precum etica în sectorul întreprinderilor de stat, managementul eticii şi al integrităţii şi consilierul de etică.
‘Avertizarea de integritate reprezintă raportarea sau furnizarea în interes public de informaţii de care o persoană ia cunoştinţă în timpul desfăşurării activităţii sale profesionale, privind acele acţiuni sau omisiuni care reprezintă o ameninţare la adresa sau care prejudiciază interesul public. Avertizarea de integritate, ca instrument, are rol principal de prevenţie, nu se constituie într-un instrument de şantaj şi nici nu îl expune pe cel care furnizează o astfel de sesizare. Ea are menirea de a proteja interesul public. Această sesizare vine de la o persoană din interiorul sistemului, din interiorul instituţiei’, a declarat Iulia Coşpănaru.