Companiile europene ar putea plăti taxe de până la 18 miliarde dolari, dacă Marea Britanie părăseşte UE fără un acord

Economica.net
01 10. 2018
brexit_5676543_73131600

„Dacă nu vom avea un acord cu UE, asta va afecta foarte mult şi comerţul european. Afacerile europene vor trebui să plătească taxe pentru a avea acces la piaţa britanică, posibil în valoare de până la 14 miliarde de lire sterline pe an. Este o taxă de afaceri destul de mare care va fi aplicată afacerilor europene. Este în interesul tuturor să ajungem la un acord şi să facem asta cât mai curând posibil”, a declarat Fox la postul de televiziune BBC.

Marea Britanie urmează să părăsească UE la finalul lui martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles privind viitoarele relaţii.

Mai mulţi oficiali UE susţin că un acord cu Londra încheiat în decembrie acest an sau chiar în luna ianuarie 2019 ar lăsa aproximativ suficient timp pentru a fi ratificat de parlamentele britanic şi din statele UE. Scenariul cel mai improbabil, dar pe care unii diplomaţi europeni îl iau în calcul, este ca Marea Britanie să ceară prelungirea tratativelor cu UE după 29 martie 2019, data ieşirii efective a ţării din UE. Eventuala prelungire a negocierilor ar trebui convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre ale UE.