Companiile europene au transferat deja fondurile pentru gazoductul Nord Stream 2

Proiectul gazoductului Nord Stream 2 a primit deja toate fondurile programate să fie furnizate în 2017 de partenerii europeni, a declarat, joi, directorul general adjunct al grupului rus Gazprom, Alexander Medvedev, transmite RIA Novosti.
Economica.net - J, 15 iun. 2017, 12:02
Companiile europene au transferat deja fondurile pentru gazoductul Nord Stream 2

În luna aprilie a acestui an, un număr de cinci companii energetice europene, printre care se numără şi grupul austriac OMV, au acceptat să furnizeze jumătate din finanţarea necesară pentru proiectul în valoare de 9,5 miliarde de euro vizând construirea gazoductului Nord Stream 2.

‘Toate fondurile au intrat în conturile companiei Nord Stream 2, aşa cum era planificat’, a declarat Medvedev, întrebat dacă partenerii europeni ai Gazprom au furnizat fondurile convenite anterior pentru acest proiect.

De asemenea, Alexander Medvedev a subliniat că proiectul Nord Stream 2 îndeplineşte toate normele legislaţiei europene.

‘Este ciudat, Comisia Europeană cere un mandat din partea statelor membre UE pentru negocieri privind proiectul Nord Stream 2. Noi lucrăm deja în conformitate deplină cu reglementările pe teritoriul UE, iar secţiunea onshore a acestui proiect este implementată în conformitate cu toate normele’, a declarat Alexander Medvedev.

La începutul acestei luni, executivul comunitar i-a solicitat oficial Consiliului Uniunii Europene – ce reprezintă statele membre ale UE – să îi acorde un mandat de negociere cu Rusia pentru a garanta că proiectul ‘va fi exploatat într-o manieră transparentă şi nediscriminatorie’.

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Un angajat al companiei Lidl a murit în timpul unui teambuilding
Un angajat al companiei Lidl a murit în timpul unui teambuilding
Un angajat al retailerului Lidl a murit în timp ce se afla într-un teambuilding organizat de companie în Poiana Brașov. Bărbatul a decedat în timp ce se afla pe Vârful Postăvaru. ...
APIA: Înmatriculările de autoturisme verzi au scăzut cu 3,2% în luna mai
APIA: Înmatriculările de autoturisme verzi au scăzut cu 3,2% în luna mai
Înmatriculările de autoturisme ecologice (full electrice, mild-hibrid şi full hibrid) au scăzut cu 3,2% în luna mai ...
Mai multe state din UE, printre care și România, cer Comisie Europene separarea Politicii Agricole Comune de restul politicilor comunitare și o finanțare generoasă a acesteia
Mai multe state din UE, printre care și România, cer Comisie Europene separarea Politicii Agricole Comune de restul politicilor ...
Un grup de state membre ale UE, inclusiv România, a solicitat Comisiei Europene o Politică Agricolă Comună (PAC) "bine ...
Banca Transilvania și Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1
Banca Transilvania și Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D'Italia 2025 alături ...