Companiile feroviare private vor să reclame la Comisia Europeană ştergerea datoriilor CFR Marfă

Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România (OPSFPR) vrea să aducă în atenţia Comisie Europene ştergerea datoriilor CFR Marfă, a declarat, marţi, preşedintele organizaţiei, Vlad Nichita, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 14:26
Companiile feroviare private vor să reclame la Comisia Europeană ştergerea datoriilor CFR Marfă

‘CFR Marfă are acum datorii de 75 de milioane de euro restante la CFR Infrastructură, după ce, în urmă cu doi ani, îi fuseseră şterse datorii de 450 milioane de euro, dintre care 100 de milioane erau datorii comerciale – TUI. Considerăm că este un caz clar de ajutor de stat acordat CFR Marfă, pe care organizaţia este hotărâtă să-l aducă în atenţia Comisiei Europene’, a precizat Nichita.

Potrivit acestuia, companiile de stat primesc eşalonări la plata Taxei de Utilizare a Infrastructurii (TUI).

‘Operatorii feroviari privaţi de marfă plătesc 24 lei pe zi pentru fiecare vagon care staţionează şi sunt facturaţi ca atare, în timp ce, pentru cele aproape 19.000 de vagoane ale CFR Marfă, care nu circulă pentru că au reviziile expirate, se emite o factură globală anuală cu o sumă de aproximativ 4 ori mai mică decât cele circa 170 milioane de lei care ar fi trebuit încasate doar de pe urma vagoanelor din parcul rece, trase pe dreapta pe o perioadă lungă de timp’, a explicat preşedintele organizaţiei.

El a arătat că explicaţia oferită de CFR SA (Infrastructură) la diferitele sesizări de tratament diferenţiat a fost că nu poate aplica prevederile legale, pentru că nu are suficient personal care să urmărească vagoanele CFR Marfă, ‘în condiţiile în care jumătate din acestea nu circulă, pentru că au reviziile expirate’.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toţi românii şi că ar trebui să se analizeze şi dacă aceia......
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor privind securitatea națională
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor ...
Washingtonul vrea să interzică investitorilor chinezi să achiziţioneze terenuri agricole americane, invocând o problemă ...
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare urmează să fie dat în trafic mega-podul peste râul Buzău construit de UMB, au spus pentru ECONOMICA.NET ...
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Compania Rompetrol Rafinare S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că Sorin Graure ...