Companiile FMCG au înregistrat venituri în creştere cu 26% în ultimii ani – analiză
Studiul, realizat în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Economice (ASE), constată o creştere a nivelului de consolidare pe piaţa FMCG (bunuri de larg consum – n.r.) prin concentrarea veniturilor în rândul companiilor mai mari, în timp ce firmele mici nu pot face faţă concurenţei cu marile lanţuri de retail. În acest context, două din zece companii care activează în FMCG înregistrează venituri mai mari de 1 milion de euro.
Coface a analizat în ultimul an 25% dintre companiile care activează în sectorul FMCG, ponderea acestora în total venituri pe sector fiind de 78%. Pe de altă parte, o companie din patru are risc de insolvenţă în următoarele 12 luni.
Pentru a reuşi în următorii cinci ani, organizaţiile din industria bunurilor de larg consum cu viteză de circulaţie mare (FMCG) vor trebui să-şi adapteze modelul de afaceri pentru a rămâne relevante pentru clienţi şi angajaţi.
Dezvoltarea comercială a companiilor FMCG a fost posibilă prin investiţii importante pe termen lung realizate în perioada 2012-2014, când nivelul investiţiilor în active fixe a depăşit constant 10%. Ponderea activelor fixe a urcat astfel până la 30% în anul 2014. Totuşi, apetitul investiţional a fost temperat în anul 2015. Conform studiului, în pofida creşterii consolidate a veniturilor companiilor cu 5% în anul 2015 evoluţia este inegală în rândul sectoarelor FMCG. Astfel comerţul cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor zaharoase a înregistrat o scădere a veniturilor cu 20% în timp ce alte sectoare au raportat creşteri marginale (comerţul nespecializat de produse alimentare – băuturi cu 3%), comerţul cu ridicată al cărnii şi produselor din carne cu 5% iar cel al produselor lactate, ouă şi ulei cu 4%. Creşterile cele mai mari au fost raportate de comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor (plus 22%) precum şi pentru cafea, ceai, cacao şi condimente (plus 14%).