Companiile franceze construiesc în pierdere stadioane, sperând la contracte mari în Qatar şi Rusia
Eiffage, Vinci şi Bouygues anticipează că inovaţiile implementate la stadioanele franceze, precum acoperişul retractabil, vor atrage interesul altor state interesate de construcţia de arene sportive, pentru a-şi recupera pierderile înregistrate în Franţa.
Rusia şi Qatarul vor găzdui Cupa Mondială la fotbal în 2018, respectiv 2022, şi au alocat fonduri de 85 miliarde de dolari investiţiilor în stadioane, infrastructură şi facilităţi de cazare, potrivit Bloomberg.
Câştigarea unor contracte care să le asigure accesul la o parte din aceşti bani este esenţială pentru companiile franceze, în contextul recesiunii de pe piaţa autohtonă şi din zona euro, care combinată cu eforturile de reducere a deficitului bugetar nu lasă loc de investiţii publice semnificative.
„Pentru noi, acest stadion ne ajută să ne etalăm abilităţile. Este de referinţă pentru noi. Dacă îl vom putea reproduce, o vom face”, a declarat Bertrand d’Herouville, diector de proiect la compania Eiffage pentru stadionul de la Lille, investiţie de 324 milioane de euro. Arena de la Lille va avea acoperiş retractabil, iar suprafaţa de joc poate fi retrasă pentru organizarea altor evenimente.
Franţa construieşte sau renovează şase stadioane pentru campionatul european din 2016.
Qatarul şi Rusia vor construi sau renova un total de 24 de stadioane pentru cele două Cupe Mondiale, subliniind ascensiunea economică a ţărilor exportatoare de petrol, gaze naturale şi resurse minerale.
Companiile franceze de construcţii speră că proiectele câştigate pe pieţele emergente, în contextul popularităţii în continuă creştere a fotbalului, le vor ajuta să recupereze pierderile înregistrate în Franţa.
„Vom putea monetiza şi le vom arăta prietenilor noştri din Qatar ceea ce facem la Nice şi Bordeaux. Este decisiv pentru noi”, a afirmat în luna aprilie directorul general al Vinci, Xavier Huillard, după ce a turnat, simbolic, prima dală de beton pe şantierul noului stadion de la Bordeaux.
Stadionul realizat de Vinci la Le Mans în 2011 a costat 104 milioane euro, clubul local de fotbal promiţând iniţial o chirie de aproximativ 2 milioane euro pe an. Ulterior, Vinci a redus chiria la 600.000 de euro.
În Saint-Denis, în apropiere de Paris, compania mixtă formată din Vinci şi Bouygues pentru operarea Stade de France, construit pentru Cupa Mondială din 1998, a fost anunţată de guvern că nu va mai primi subvenţia anuală de la stat, în valoare de 12 milioane euro.
La proiectul din Lille, Eiffage susţine că merge în pierdere, fără a preciza suma exactă, în urma înăspririi reglementărilor privind cutremurele şi presiunilor de a termina de urgenţă lucrările.
Pe de altă parte, şantierul de la Lille a fost vizitat de oficiali ai comitetului de organizare a Cupei Mondiale din Qatar şi a intrat în vizorul unor investitori din Rusia şi Africa.
Şeful Eiffage estimează că stadionul de la Lille trebuie să găzduiască cel puţin 15 evenimente non-fotbalistice în următorii doi ani pentru a acoperi costurile. Pentru acest an, compania are deja contracte pentru 4 evenimente, inclusiv concerte ale Depeche Mode şi Rihanna.
Qatarul, care va cheltui 65 miliarde de dolari în cadrul pregătirilor pentru găzduirea Cupei Mondiale, vrea să construiască stadioane cu panouri solare şi o reţea feroviară de 25 miliarde de dolari. Emiratul are în plan construirea a nouă stadioane şi renovarea altor trei, licitaţiile urmând să înceapă anul viitor.
În luna septembrie, Rusia a dublat estimarea privind investiţiile necesare pentru pregătirea Cupei Mondiale, la 20 miliarde de dolari. Guvernul a alocat alte 50 miliarde de dolari pentru pregătirea Jocurilor Olimpice din 2014 de la Soci.
În Europa, companiile de construcţii înregistrează costuri suplimentare, deoarece se obişnuieşte să opereze arenele după livrare. Pe pieţele emergente, concurenţa pentru atragerea de evenimente este mai redusă, iar bugetele cresc constant datorită expansiunii economice rapide.