Companiile germane din România prognozează o înrăutăţire a contextului internaţional în următoarele 12 luni – sondaj
Potrivit unui comunicat al organizaţiei, chestionarul are în vedere atât evaluarea situaţiei conjuncturale, cât şi şi situaţia companiilor şi oferă şi o privire de ansamblu asupra principalilor factori de risc economic din perspectiva companiilor, în general. Astfel, doar 3,3% dintre companiile intervievate se aşteaptă la o îmbunătăţire a contextului local în următoarele 12 luni (2021: 20%), în timp ce aproape 27% cred că aceasta va rămâne la fel. Majoritatea (70%) consideră că factorii conjuncturali se vor înrăutăţi (2021: 30%).
În ce priveşte evoluţia activităţii, cele mai multe companii (46,7%) se aşteaptă ca aceasta să rămână neschimbată, în timp ce 37% cred că se va deteriora în următorul an (2021: 10%). Există şi un procent de optimişti, dar mai mic decât cel din 2021: aproximativ 17% (2021: 42%) se aşteaptă sa-şi dezvolte activitatea la nivel local.
Volumul investiţiilor va rămâne neschimbat pentru 33% dintre companiile chestionate, în timp ce tot 33% (2021: 18%) spun că vor investi mai puţin. Aproximativ 17% dintre companii nu intenţionează să facă nicio investiţie în 2023, iar 16,7% vor să-şi sporească investiţiile pe plan local (2021: 36%).
„Îmbucurător este faptul că numărul de angajaţi rămâne constant, companiile neavând intenţia de a renunţa la personal. Astfel, peste 63% dintre companii intenţionează să menţină numărul de angajaţi (2021: 42%), în timp ce peste 30% se aşteaptă chiar să îl crească (2021: 40,8%)”, subliniază sursa citată.
Cel mai mare risc pentru companii îl reprezintă în continuare preţul la energie, urmat de preţul materiilor prime şi lipsa de personal calificat. „Cred că situaţia actuală a preţurilor mari la energie ne va însoţi pentru o perioadă mai lungă de timp şi de aceea este nevoie mai mult ca niciodată de o cooperare strânsă între sectorul public şi cel privat, dar şi între ţările şi UE pentru a găsi cele mai bune soluţii pe termen lung pentru populaţia din România şi pentru mediul economic. Este obiectivul nostru, al tuturor, ca România, Germania, întreaga Uniune Europeană să rămână un amplasament investiţional competitiv, prosper şi, în acelaşi timp, sustenabil şi, prin urmare, rezilient”, consideră Sebastian Metz, director general, AHK Romania.
Alte riscuri identificate pentru următorul an sunt, pentru 60% dintre respondenţi, întreruperile din lanţurilor de aprovizionare (logistica, lipsa produselor intermediare), cererea de materii prime şi costurile cu forţa de muncă (53,3%). În toamna anului trecut printre cei mai importanţi factori de risc se numărau de asemenea preţurile la energie, costurile legate de forţa de muncă, dar şi lipsa acesteia, precum şi preţul materiilor prime.
Rezultatele sondajului World Business Outlook, realizat la nivel global, în rândul a peste 3.100 de companii germane active în străinătate, arată că economia globală se confruntă cu o iarnă grea din perspectiva companiilor germane active la nivel internaţional. Principalele motive sunt consecinţele economice ale războiului împotriva Ucrainei şi politica de „zero-Covid” a Chinei. Cele mai mari riscuri în evoluţia activităţii companiilor germane din întreaga lume sunt legate de întreruperi ale lanţului de aprovizionare (42%), preţurile ridicate ale materiilor prime (42%) şi ale energiei (41%).
„Reluarea comenzilor întârziate în industrie, a furnizării de servicii după încetarea restricţiilor legate de pandemie şi relaxarea locală a unor lanţuri de aprovizionare nu ar trebui să ascundă faptul că tensiunile economiei globale se simt şi în rândul companiilor germane din străinătate”, spune şeful Departamentului de comerţ exterior al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK), Volker Treier.
În special în Europa, aşteptările companiilor s-au alterat în mod vizibil şi sunt pesimiste în raport cu cele ale companiilor din Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, America de Sud şi Centrală şi America de Nord, precum şi în regiunea Asia-Pacific (cu excepţia Chinei).
Chestionarul „AHK World Business Outlook”, coordonat de Uniunea Camerelor Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK), a avut loc în perioada 4 – 23 octombrie 2022. Din România au participat 30 de companii, mai mult de jumătate dintre acestea fiind active în industrie şi construcţii (63,3%), 10% în servicii, 16,7% din companii provin din comerţ, restul de 10% din alte branşe.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre.