Companiile nefinanciare din SUA au lichidităţi record, de 1.730 miliarde de dolari
Acumularea de bani şi instrumente financiare foarte lichide s-a accelerat la cele 2.267 de companii nefinanciare incluse în cadrul indicelui Russell 3000, arată date analizate de Bloomberg. Avansul din primul trimestru al acestui an a fost cel mai rapid începând din trimestrul al doilea al anului 2011, când rata s-a situat la 16%.
Cheltuielile pentru investiţii au înregistrat cel mai lent avans începând din ultimii trei ani.
„Ceea ce mă îngrijorează este că deşi dispun de aceste lichidităţi în exces, companiile nu le folosesc pentru operaţiunile pe termen lung”, a declarat Nick Raich, directorul general al firmei de cercetare Earnings Scout.
Lichidităţile au atins un nivel record şi din cauza creşterii profiturilor, susţinută de reducerea costurilor în timpul crizei financiare din 2008-2009. Recesiunea din Europa, încetinirea din China şi taxa de 35% pentru profiturile repatriate în SUA nu vor sprijini o accelerare a investiţiilor, afirmă economişti şi manageri de fonduri consultaţi de Bloomberg.
Circa 71% din companiile incluse în indicele Standard & Poor’s 500 au raportat rezultate peste aşteptările analiştilor pentru cel mai recent trimestru, potrivit datelor Bloomberg. Mai puţin de jumătate au înregistrat, însă, vânzări mai bune decât estimările, situaţie care nu stimulează investiţiile pentru creşterea producţiei.