Companiile petroliere au mai ieftinit carburanții după ce i-a scumpit Guvernul. La cât au ajuns prețurile

Dupa majorarea acczielor la carburanți, impusă de Guvern, care a majorat semnificativ prețurile la 1 ianuarie, carburanții s-au mai ieftinit.
Mihai Nicuţ - J, 04 ian. 2024, 21:45
Companiile petroliere au mai ieftinit carburanții după ce i-a scumpit Guvernul. La cât au ajuns prețurile

Marile lanțuri de distribuție a carburanților au coborât în ultimele zile prețurile acestora, după ce au crescut semnificativ la 1 ianuarie, ca urmare a majorării accizei.

De exemplu, dacă la o benzinărie a liderului pieței, Petrom, în data de 1 ianuarie, după scumpirea cauzată de noua acciză, benzina costa 6,78 de lei pe litru iar motorina 7,23 de lei pe litru, în data de 4 ianuarie prețurile coborâseră la 6,70 de lei pe litru la benzină și la 7,15 lei pe litru la motorină.

Așadar, la patru zile după scumpirea de 29 de bani pe litru la benzină și de 26 de bani pe litru la motorină, aplicată matematic de companii ca urmare a creșterii accizei de la 1 ianuarie, prețurile au scăzut cu opt bani pe litru.

Ca urmare, aproape o treime din efectul creșterii prețului la  pompă generată de creșterea taxei impusă de Guvern a fost deja atenuată de ieftinirea cauzată de evoluția cotațiilor.

Ca de obicei, evoluția prețurilor finale la carburanși este dictată, alături de taxe, de cotațiile internaționale ale carburanților, determinate și ele de evoluția prețului petrolului. Azi, cotațiile petrolului Brent se situau la aproximativ 77 de dolari pe baril, în ușoară scădere.

După majorarea de preț generată e creșterea accizelor de la 1 ianuarie, va urma una, și mai mare, tot în urma unei creșteri suplimentare a aceste taxe, decise de Guvern, la 1 iulie.

Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de 40 de bani pe litrul de motorină. Ea va surveni indiferent de cotațiile produselor petroliere.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Industria germană a cerut UE şi SUA "să găsească rapid soluţii şi să evite o escaladare" după ameninţările de sâmbătă ale lui Trump de a impune taxe vamale de 30% pentru produsele......
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a preşedintelui ...
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile din blocul comunitar începând cu 1 august
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile ...
Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale ...
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), spune că populația percepe cursul de schimb ...