Companiile petroliere şi ambasada Kazahstanului au venit la discuţii cu Ponta. În joc e preţul carburanţilor
La discuţii participă miniştrii Energiei, Constantin Niţă, Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi Bugetului, Liviu Voinea.
Joi, premierul a afirmat că se va întâlni în perioada următoare cu reprezentanţii companiilor petroliere pentru a discuta cu aceştia aplicarea unui set de măsuri fiscale astfel încât preţurile la carburanţi să nu afecteze „în mod semnificativ” nici populaţia şi nici economia.
El nu a dorit însă să prezinte aceste măsuri şi nici să confirme că întâlnirea cu reprezentanţii companiilor petroliere ar avea loc chiar în cursul zilei de astăzi şi nu „în perioada următoare”.
Surse din sectorul petrolier au afirmat că reprezentanţii companiilor au fost invitate pentru joi la Guvern, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Finanţelor despre aceste măsuri.
Guvernul negociază cu reprezentanţii companiilor petroliere scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani.
În 2011, Guvernul a decis că, începând cu 2013, motorina şi benzina vor trebui să includă o cotă de biocarburant de minimum 6%. Conform calendarului stabilit atunci, cota de biocarburant din benzină trebuia să crească la 8% din 2015, la 9% din 2017 şi la 10% din 2019.
Cu puţin înainte de anul 2013, în ultimele zile ale anului 2012, Guvernul a anulat obligaţia cotei de 6% biocarburant în motorină, a amânat creşterea cotei la 7% în motorină pentru 2016 şi a stabilit pentru acest an, pentru benzină, un conţinut de biocarburant de minimum 5%, în loc de 6%.
Atingerea acestei cote de 6% a fost fixată atunci pentru anul 2014.
La acest moment, Guvernul negociază însă cu reprezentanţii companiilor petroliere nu majorarea, ci scăderea cotei prevăzute pentru anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar de majorare.
Astfel, pentru anul viitor este negociată acum, la benzină, o cotă de biocarburant de 4,5%, care să urce la 8% abia în 2018, nu în 2015. Ţintele pentru anii 2017 şi 2019, cu 9%, respectiv 10% cotă de biocarburant vor fi anulate.
La motorină este negociată pentru 2016 o cotă de biocarburant de 6,5%, nu de 7%.
O altă facilitate care va fi acordată companiilor este amânarea cu trei ani, respectiv până în 2019 în loc de până în 2016, a datei până la care furnizorii trebuie să introducă pe piaţă benzină mai bună calitativ, cu un conţinut de oxigen de maximum 2,7% m/m şi cu un conţinut de etanol de maximum 5% v/v.
În acelaşi timp, companiile petroliere nu vor mai fi obligate să reducă până la sfârşitul anului viitor din emisiile de gaze cu efect de seră, generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie a carburantului şi energia furnizată, ci li se va acorda timp până în 2020 să îşi îndeplinească această obligaţie.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, precizând că nu îşi va asuma această măsură pe care o consideră „antieconomică, împotriva intereselor României şi a şanselor de relansare economică”.
Şeful statului a mai spus că avertizează şi Guvernul şi Parlamentul „să renunţe la minciună”, pentru că neaplicarea acestei taxe se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde de lei la Ministerul Dezvoltării Regionale, precum şi din excedentul la plata serviciului datoriei, de unde se pot lua cel puţin 600 de milione de lei.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că acciza pe carburanţi nu e prevăzută în Legea bugetului pe 2014, ci în altă lege, el arătând că preşedintele Traian Băsescu foloseşte această „păcăleală” ca pretext pentru a nu semna memorandumul cu FMI, problema sa fiind legată de Comisia de anchetă privind achiziţionarea terenului de la Călăraşi.
În memorandumul convenit cu FMI şi prezentat de MEDIAFAX ka jumătatea lunii noiembrie, se afirmă: „Pentru a atinge ţinta de deficit, vom implementa măsuri adiţionale. Începând din 2014, inflaţia va fi adăugată ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanţi vor fi de asemenea majorate cu 7 euro cenţi pe litru”