Companiile Rețele Electrice lansează o licitație de 160 de milioane de lei pentru lucrări de mentenanță și modernizare a rețelelor de medie și joasă tensiune din regiunea Banat

12 09. 2024
Retele Electrice Banat - statie transf Venus 1

Această inițiativă face parte dintr-un proiect amplu de optimizare a infrastructurii energetice, având ca scop principal îmbunătățirea siguranței, fiabilității și eficienței rețelelor electrice din regiune.

Rezultatul acestei licitații va fi selectarea unor parteneri contractori atestați, cu suficientă experiență în lucrări de mentenanță, proiectare și construcții montaj în rețeaua de distribuție din județele Arad, Caraș Severin, Timiș și Hunedoara, se precizează în comunicat.

„Prin această licitație, ne dorim să asigurăm parteneriate solide cu contractori care să corespundă necesităților noastre privind siguranța în execuția și exploatarea eficientă a rețelelor electrice. Aceste lucrări de mentenanță și investiții sunt esențiale pentru menținerea și dezvoltarea rețelei astfel încât să putem răspunde nevoilor în creștere ale clienților noștri” a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

Prestatorii de servicii selectați trebuie să respecte toate normele stricte de siguranță în vigoare în cadrul companiilor Rețele Electrice asigurându-se că toate lucrările sunt realizate conform celor mai înalte standarde de siguranță în exploatarea rețelelor electrice. De asemenea, se vor implementa măsuri riguroase pentru protejarea mediului înconjurător pe parcursul întregului proces de execuție, menținându-se un echilibru între dezvoltarea infrastructurii energetice și conservarea resurselor naturale.

În cadrul acestui proiect, compania va continua să prioritizeze siguranța și fiabilitatea rețelelor electrice. În situații de urgență, cum ar fi viscole, furtuni sau alte condiții meteorologice extreme, echipele de intervenție vor acționa prompt pentru a remedia eventualele avarii și a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică.

Lucrările vor include modernizarea instalațiilor, extinderea rețelelor de joasă tensiune aeriene și subterane, precum și îmbunătățirea nivelului de tensiune prin modernizarea posturilor de transformare și a rețelelor de medie și joasă tensiune.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.