Companiile Rețele Electrice (PPC) cumpără contoare inteligente trifazate de până la 4,6 milioane de euro

Companiile Rețele Electrice organizează prin intermediul platformei publice SEAP o licitație pentru achiziția de contoare inteligente pentru branșamente trifazate, cu o valoare maximă de 4.625.000 euro, în vederea continuării digitalizării rețelelor de distribuție, creșterii rezilienței și flexibilității operaționale, și a calității serviciilor oferite clienților, arată compania de distribuție într-un comunicat.
Mihai Nicuţ - vin, 02 aug. 2024, 12:09
Companiile Rețele Electrice (PPC) cumpără contoare inteligente trifazate de până la 4,6 milioane de euro

„Contoarele inteligente stau la baza unei rețele de distribuție reziliente, pentru că reprezintă senzorii pe care îi avem la nivelul rețelelor de joasă tensiune pentru a putea gestiona eficient fluxurile energetice, a avea în permanență o reprezentare corectă și în timp real a funcționării rețelei. Mai mult, integrarea contoarelor inteligente ne permite să dezvoltăm și să oferim suport pentru noi servicii de piață, cum ar fi flexibilitatea, integrarea producției descentralizate și a stocării de energie, elemente cheie în construirea unei rețele moderne și sustenabile. Prin angajamentul nostru de a instala un contor inteligent la fiecare client, indiferent dacă acesta este consumator, producător sau prosumator, ne asumăm un rol esențial în avansarea tranziției energetice în România prin crearea unui sistem energetic adaptabil la cerințele viitoare”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

În cadrul licitatiei vor fi achiziționate un număr maxim de 17.000 contoare inteligente trifazate pentru Rețele Electrice Banat, 16.000 pentru Rețele Electrice Dobrogea și 17.000  pentru Rețele Electrice Muntenia. Echipamentele trebuie să îndeplinească funcționalitățile minime impuse de ANRE conform Ord. 177/2018.

De asemenea, ele trebuie să utilizeze protocolul de comunicație Meters & More care suportă transferul bidirecțional de date în sistemele de contorizare, necesar, de exemplu, în cazul prosumatorilor.

Până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai mare volum atins în sistemul de distribuție de energie electrică din România.

Gradul de acoperire al contoarelor inteligente va ajunge la finalul anului 2024 la 53% pentru clienții deserviți de Rețele Electrice Muntenia, 50% pentru cei din Banat și 59% pentru cei din Dobrogea, acestea, reprezentând cele mai mari procente de acoperire din întreaga țară.

“Contoarele inteligente reprezintă o generație modernă de aparate de măsură, care înlocuiesc treptat generațiile vechi de contoare, conform planurilor aprobate de către ANRE. Această înlocuire nu presupune costuri suplimentare pentru clienți. Atunci când contorul inteligent e parte integrantă dintr-un sistem de măsurare inteligentă și comunică activ cu sistemul central, clienții au parte de numeroase beneficii, unul dintre ele fiind faptul că nu mai este necesară transmiterea indexului, iar facturile reflectă consumul real”, explică Rețele Electrice.

Conform reglementărilor în vigoare, distribuitorii de energie electrică au obligația de a schimba contoarele de generație veche cu unele noi. Pentru a se putea bucura de toate beneficiile oferite de contorul inteligent, utilizatorii de energie electrică au și ei, la rândul lor, obligația legală de a permite accesul reprezentanților operatorului de distribuție, în cazul în care contorul se află în interiorul locuinței.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...