Companiile Rețele Electrice vor să cumpere la licitație routere 4G, pentru creșterea gradului de digitalizare a infrastructurii electrice de distribuție

Companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea, parte a grupului PPC în România, au lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice o procedură de cumpărare de routere 4G, esențiale pentru digitalizarea infrastructurii electrice.
Economica.net - mar, 24 sept. 2024, 17:15
Companiile Rețele Electrice vor să cumpere la licitație routere 4G, pentru creșterea gradului de digitalizare a infrastructurii electrice de distribuție

Routerele vor fi integrate în sistemul de telecontrol ale operatorilor, pentru a permite manevrarea de la distanță a componentelor rețelei de distribuție a energiei electrice.

Aceste echipamente de telecomunicații pentru sistemele de telecontrol contribuie la asigurarea rezilienței rețelelor, continuității în alimentare a consumatorilor existenți și facilitează racordarea de noi consumatori pentru că permit transferul de date între diverse echipamente de control și monitorizare din rețeaua electrică. Cei trei operatori de distribuție intenționează să achiziționeze până la 11.500 de routere 4G, volumul minim fiind de circa 3.500 de unități.

”Continuăm eforturile de modernizare și digitalizare a rețelelor de energie electrică, iar acestea presupun, printre altele, și achiziția de echipamente de telecomunicații, esențiale pentru transmiterea bidirecțională de date în timp real care, totodată, trebuie să corespundă cerințelor actuale și viitoare de securitate cibernetică. Licitația pe care o derulăm acum, vizează echipamente performate și sigure fără de care nu putem opera sistemul de telecontrol, esențial pentru realimentarea rapidă a consumatorilor sau pentru reconfigurarea rețelei de distribuție, în cazul incidentelor care se întâmplă în retea. Routerele 4G sunt o componentă esențială în procesul de digitalizare a rețelelor electrice și a eforturilor de asigurare a rezilienței acestora, prin capacitatea acestora de a avea o comunicație rapidă și sigură a centrelor de dispecer cu infrastructura de distribuție din teren”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

Sistemul de telecontrol este o tehnologie care permite controlul de la distanță al dispozitivelor de întrerupere și manevră din rețeaua de energie electrică, permițând reducerea considerabilă a duratei întreruperilor și a timpului de remediere a avariilor, reducând numărul deplasărilor în teren a echipelor de intervenție pentru manevre.

Routerele 4G care fac obiectul licitației le vor înlocui pe cele 2G/3G existente, urmând să fie integrate într-o soluție de conectare care crește capacitatea și performanțele infrastructurii existente de distribuție a energiei electrice, asigurându-i redundanța. Noile echipamente de telecomunicații vor permite integrarea în automatizările de pe liniile de medie tensiune ale companiilor Rețele Electrice folosite în prezent și a celor ce urmează a fi implementate.

Routerele 4G vor capta date în timp real din rețelele de medie tensiune care însumează o distanță de aproximativ 36.000 km.

Contractele de achiziție de routere 4G vor avea o durată de 36 de luni și o valoare maximă estimată cumulată de peste 8 milioane de lei.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANM avertizează că va fi caniculă pe raza a 16 județe miercuri și joi
ANM avertizează că va fi caniculă pe raza a 16 județe miercuri și joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două atenționări Cod galben de caniculă, prima valabilă pe parcursul acestei zile în 12 județe, iar cea de-a doua în cursul......
Gradul de ocupare în unitățile de cazare de la Marea Neagră va depăși 95%. 200.000 de turiști sunt așteptați de Sfânta Maria
Gradul de ocupare în unitățile de cazare de la Marea Neagră va depăși 95%. 200.000 de turiști sunt așteptați de ...
Gradul de ocupare în unităţile de cazare de la Marea Neagră în minivacanţa de Sfânta Maria va depăşi 95%, estimează ...
Nicușor Dan a discutat la telefon cu Zelinski și a transmis că e nevoie de o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina
Nicușor Dan a discutat la telefon cu Zelinski și a transmis că e nevoie de o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că a discutat la telefon cu omologul ucrainean, Volodimir Zelensky, căruia ...
Investițiile în echipamente HVAC de calitate – o strategie inteligentă în vremuri incerte
Investițiile în echipamente HVAC de calitate – o strategie inteligentă în vremuri incerte
Pe fondul anticipărilor unei posibile recesiuni economice, tot mai mulți antreprenori sunt nevoiți să regândească strategiile ...