Complexul Energetic Hunedoara a rambursat integral către stat ajutorul declarat incompatibil de UE

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a rambursat integral miercuri către statul român ajutorul de stat declarat incompatibil cu piaţa internă de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri, citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 10 iun. 2015, 17:57
Complexul Energetic Hunedoara a rambursat integral către stat ajutorul declarat incompatibil de UE

Sumele plătite provin dintr-un împrumut acordat Complexului Energetic Hunedoara pe termen scurt şi în condiţii de piaţă de către Ministerul Finanţelor Publice, din venituri realizate din privatizare, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, în urma plăţilor efectuate miercuri, CEH poate beneficia de un ajutor de stat individual pentru salvare, acţiune ce a fost deja autorizată de Comisia Europeană.

„Urmează ca Societatea Complexul Energetic Hunedoara să angajeze un consultant internaţional al cărui rol va fi acela de a elabora planul de restructurare. Suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp, astfel încât să putem notifica documentul Comisiei Europene. Odată parcurse aceste etape, vom proceda la implementarea măsurilor de restructurare care să ne permită rentabilizarea CEH”, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea.

În 13 mai 2015, Ministerul Energiei publica un proiect de ordonanţă potrivit căruia Finanţele urmau să acorde un împrumut „în limita” sumei de 40 milioane lei, pentru 90 de zile, Complexului Energetic Hunedoara, pentru rambursarea unui ajutor de stat incompatibil prevăzut într-o decizie a Comisiei Europene din 20 aprilie 2015.

Pe de altă parte, la sfârşitul lunii mai a acestui an, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care acordă un ajutor de stat individual în valoare totală de 167 de milioane de lei pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara.

„Ministerul Finanţelor Publice va putea acorda, la solicitarea societăţii, un împrumut în tranşe în sumă de 167 milioane de lei, pe o perioadă de şase luni, cu titlul de ajutor de stat individual de salvare. Ajutorul se acordă în scopul asigurării necesarului de lichidităţi pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susţinere a activităţilor, precum şi pentru cele necesare achiziţionării deficitului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră”, a declarat, la momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

Potrivit acestuia, ajutorul nu se acordă sectorului cărbunelui, activitatea minieră a societăţii urmând a se separa legal de celelalte activităţi.

Acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Hunedoara fost autorizată de Comisia Europeană în 21 aprilie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...