Complexul Energetic Hunedoara cere intrarea voluntară în insolvenţă. Minerii continuă protestele

Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a hotărât luni să solicite intrarea voluntară în procedură de insolvenţă, ca soluţie pentru criza financiară cu care se confruntă acest agent economic, a anunţat preşedintele Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean, scrie Agerpres. Peste 100 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, continuă să protesteze în subteranul celor două mine, marţi, pentru a doua zi consecutiv, nemulţumiţi de faptul că nu există soluţii compensatorii pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi la începutul anului viitor.
Economica.net - mar, 29 oct. 2019, 07:24
Complexul Energetic Hunedoara cere intrarea voluntară în insolvenţă. Minerii continuă protestele

Decizia Consiliului de Administraţie al CEH survine cu doar trei zile înainte de judecarea, pe 31 octombrie, la Tribunalul Hunedoara, a cererii depuse de mai mulţi creditori ai complexului, care solicită intrarea acestuia în insolvenţă.

„Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a hotărât intrarea în insolvenţă, o cerere voluntară, pe lângă procesul care va urma pe data de 31 octombrie, unde ni se cere insolvenţa de către creditori”, a declarat liderul sindical.

Potrivit acestuia, intrarea în insolvenţă a CEH ar putea fi singura soluţie pentru ca această societate să mai poată funcţiona, iar minerii şi energeticienii de la termocentralele Mintia şi Paroşeni să-şi poată lua salariile pe timpul iernii care se apropie.

„Ştim că am mai trecut prin această situaţie, insolvenţa nu vine cu probleme uşoare, cu cadouri. Noi am mai avut greutăţi mari în ceea ce priveşte insolvenţa, însă, în ceea ce ne priveşte pe noi, ne-am securizat în sensul în care marea majoritate a drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă le avem trecute şi în contractele individuale de muncă. În mod clar, în momentul de faţă, aşa cum au fost discuţiile la Consiliul de Administraţie, este, de fapt, cam unica soluţie pentru a putea funcţiona în continuare şi să ne luăm drepturile salariale”, a precizat Câmpean.

Liderul sindical nu a putut oferi detalii referitoare la valoarea datoriilor pe care le are de achitat CEH, apreciind doar că cifra acestora „este foarte mare”.

Minerii continuă protestul în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani

Peste 100 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, continuă să protesteze în subteranul celor două mine, marţi, pentru a doua zi consecutiv, nemulţumiţi de faptul că nu există soluţii compensatorii pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi la începutul anului viitor.

Protestatarii, care au rămas peste noapte în subteran, solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) pentru cei care nu se pot pensiona încă.

„Protestul continuă. În subteranul minei Paroşeni se află 60 de mineri, iar la Uricani sunt 42 de angajaţi. O parte dintre cei aflaţi în subteran au asigurat şi condiţiile de securitate ale exploatărilor miniere, efectuând reviziile necesare la instalaţiile principale, cum ar fi cele de la puţul de acces, s-a tras apa din galerii, s-a măsurat concentraţia de gaz din galerii”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Potrivit liderului sindical, doi dintre minerii protestatari au fost nevoiţi să iasă din subteran din motive de sănătate, unul dintre aceştia fiind preluat cu o ambulanţă SMURD după ce a scuipat sânge.

O delegaţie a sindicaliştilor şi reprezentanţi ai administraţiei Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) va lua parte, marţi, la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Hunedoara.

Minele Paroşeni şi Uricani au intrat, de la sfârşitul lunii decembrie 2017, în program de închidere şi ecologizare, în 2018 şi 2019 aici efectuându-se lucrări de punere în siguranţă a zăcămintelor de cărbune şi de drenaj al apei din galerii.

Din anul 2020 ar trebui oprită staţia principală de ventilatoare şi să se treacă la închiderea rampelor puţurilor şi a legăturilor subteranului cu suprafaţa.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...