Complexul Energetic Oltenia a obţinut, pentru 2014, cele mai mari preţuri pe bursa OPCOM
Potrivit comunicatului, în 2013, CEO a încheiat contracte de vânzare a energiei pentru 2014, obţinând cele mai mari preţuri pe bursa OPCOM, cu peste 20 lei/MWh faţă de preţurile actuale.
Prin aceste contracte care au reprezentat aproximativ 30% din toate tranzacţiile perfectate pe bursa OPCOM, a fost asigurată o funcţionare la peste 60% din puterea disponibilă, pe durata întregului an 2014.
Din numărul total de contracte derulate pe parcursul celor doi ani de funcţionare, un procent de 41% au fost contracte bilaterale reglementate, restul de 59% reprezentând livrări pe piaţa concurenţială. Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2013, doar 5% din contractele încheiate au fost reglementate, iar începând din 2014, CEO activează numai pe piaţa concurenţială. Din totalul serviciilor de sistem la nivelul SEN, CEO a asigurat un procent de circa 20% din reglajul secundar frecvenţă-putere şi circa 10% din rezerva terţiară rapidă.
Complexul Energetic Oltenia a fost constituit în mai 2012, prin contopirea Complexului Energetic Turceni, Complexului Energetic Rovinari, Complexului Energetic Craiova şi Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu.