Complexul Energetic Oltenia va desfiinţa posturi de conducere, iar o parte din angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic
Potrivit lui Laurenţiu Ciobotărică, toate aspectele au fost discutate în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale, urmând ca toate hotărârile privind reducerile de personal, de costuri şi perioadele de şomaj tehnic să fie luate în acord cu sindicatele la momentul oportun.
Managerul CEO a afirmat că s-a stabilit ca fiecare angajată a companiei să primească 100 lei cu ocazia zilei de 8 Martie, iar în ceea ce priveşte reducerea sporului de noapte vor fi achitate toate diferenţele reţinute angajaţilor în luna ianuarie.
‘Am discutat programul de lucru în perioada următoare, mă refer la carierele Rovinari şi Husnicioara şi anume va fi o perioadă de şomaj tehnic de 5 zile prin rotaţie pentru diferite zone tocmai pentru a ajunge la o situaţie normală, producem când avem nevoie, oprim când nu avem. În momentul de faţă vânzările sunt foarte mici, suntem în piaţă cu cât ne permite piaţa să intrăm, aşa că în perioada următoare vom lua şi măsuri de eficientizare a timpului de lucru corelate cu ceea ce avem nevoie şi cu ceea ce putem intra în piaţă. Încercăm să intervenim şi în programul de reparaţii revizii la utilaje, date fiind perioadele de şomaj’, a spus Laurenţiu Ciobotărică.
El a mai afirmat că noua structură funcţională a companiei va fi prezentată săptămâna viitoare, procesul de eficientizare al unităţii fiind într-un stadiu destul de avansat. În ceea ce priveşte procesul de disponibilizări, conducerea CEO va avea drept prim criteriu de selectare vârsta angajaţilor, iar în zilele următoare va fi demarat şi un plan de plecări voluntare care se va adresa în special salariaţilor care se află în prezent în concedii medicale şi concedii fără plată.
‘Noua structură funcţională va fi prezentată săptămâna viitoare, proiectul de eficientizare este într-un stadiu destul de avansat. Discutăm de desfiinţarea multor posturi de conducere pentru un act managerial mai simplu, de asemenea discutăm de reducere de costuri în toate zonele, de la costuri cu prestatorii, costuri cu energia, cu prestaţiile din partea tuturor, discutăm şi de reduceri de personal, dar acestea vor fi stabilite în funcţie de toate elementele şi la momentul în care vom prezenta situaţia sindicaliştilor. Discutăm despre un plan multianual de eficientizare şi reorganizare, perioada 2016-2020. Cei care ar intra în acest plan ar pleca cu salarii compensatorii şi cu venit de completare. Primul criteriu este vârsta angajaţilor şi ne vom îndrepta către salariaţii care au vârste apropiate de pensionare până în 2020. (…) Începând de săptămâna viitoare vom demara şi un plan de plecări voluntare, sunt salariaţi care sunt plecaţi în concedii medicale, în străinătate, în concedii fără plată, vor beneficia de un anumit număr de salarii dacă vor să plece’, a mai adăugat Ciobotărică.