Complexul Isărescu

03 09. 2014

Nu ştiu câţi dintre români ar vrea să fie Ponta, Băsescu, Mircea Badea sau Bianca Drăguşanu dar sunt sigur că aproape toţi şi-ar dori să fie Mugur Isărescu. Sigur, fiecare dintre milioanele de „wannabe guvernator” are argumentul lui, în funcţie de statutul social şi de pregătirea academică ori profesională.

Mulţi ar vrea să fie Mugur Isărescu pentru că „ ală ştie cursul de schimb dinainte”, alţii pentru că „ e cel mai mare mason din România şi îi cunoaşte pe cei puţini care conduc, cu adevărat, lumea”. Cei iniţiaţi sunt invidioşi, poate, pe capacităţile profesionale ale guvernatorului în timp ce politicienii şi-ar dori cu siguranţă să respire, măcar în campania electorală, aerul rarefiat de pe vârfurile cotelor de încredere capitalizate de Mugur Isărescu.

Există însă şi o categorie mai specială de „wannabe”: prieteni apropiaţi sau colaboratori ai guvernatorului BNR. Oameni al căror drum în viaţă a fost, până la un punct, similar cu cel al lui Mugur Isărescu. Persoane, chiar personalităţi publice, cu acelaşi tip de gândire şi pregătire profesională cu guvernatorul, dobândite mai ales în perioada de dinainte de Revoluţie.

Aceşti oameni, unii dintre ei foşti miniştri, bancheri cu funcţii sau finanţişti cu renume, nu şi-au exprimat vreodată în mod direct fascinaţia faţă de tot ceea ce reprezintă Isărescu acum şi poate (deşi şansele sunt mici să se întâmple aşa) că nici nu conştientizează dorinţa ascunsă de a-i lua locul sau măcar de a-l imita în contexte mai restrânse. Îi trădează însă propriile acţiuni şi gesturi.

Cel mai evident caz de „complex isărescian” este, în ultima vreme, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Fost ministru şi preşedinte de bancă, Negriţoiu s-a mai contrat pe alocuri cu guvernatorul însă a rămas, în esenţă, acelaşi prieten apropiat al lui Isărescu. Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar faptul că ocupă acum funcţia pe care o ocupă în condiţiile în care, după eşecul Dan Radu Ruşanu, ASF a devenit apanajul Băncii Naţionale. Altfel spus, Negriţoiu a fost cumva „numit” la ASF de prietenul Isărescu. De aici până la transformarea ASF într-un mic BNR a mai fost un singur pas. Toată strategia de reorganizare a instituţiei care se ocupă cu supravegherea asigurărilor, a Bursei şi a pensiilor private se bazează pe preluarea la indigo a structurii BNR. E normal, ar spune unii, şi poate că au dreptate.

Da, numai că lucrurile par că nu se opresc la nivel de organizaţie ci merg mai departe, la nivel uman.

La Camera Deputaţilor a ajuns deja, spun unele surse, o propunere cu schimbări care l-ar transforma pe preşedintele Mişu Negriţoiu într-un guvernator cu o moşie mai mică decât Isărescu dar cu puteri ceva mai mari. Şeful ASF ar fi propus reducerea numărului de membri executivi la unul singur: el însuşi. Mai mult, ne spune un deputat care chiar afirmă că „nici măcar Isărescu nu a vrut să facă asta”, preşedintele ASF ar vrea ca adjuncţii săi să nu mai fie votaţi de Parlament şi numiţi chiar de el.

Poate este doar un zvon, ASF neagă pe căi oficiale, însă, dacă nu este aşa, vom avea un nou BNR, mai mic dar mai concentrat, în clădirea ASF. Vom mai avea şi un nou Isărescu, cu puteri sporite, la şefia pensiilor private, a asigurărilor şi Bursei. Şi, să nu uităm, până să devină arbitru peste un sistem bancar cât de cât solid, guvernatorul BNR a asistat, din acelaşi loc unde se află acum, la prăbuşirea a zeci de bănci şi la dispariţia economiilor a milioane de români în fonduri obscure garantate, uneori, de instituţii de stat.