Complice: Experiențele de călătorii virtuale, preferate în anul pandemiei. Bugetul alocat

La un an de pandemie, românii își manifestă tot mai mult dorința de a-și relua stilul de viață obișnuit, care includea călătorii și experiențe conexe, arată datele Complice, magazin online de cadouri experiențiale. Astfel, în topul preferințelor în perioada martie 2020 - martie 2021 s-au aflat experiențele de zbor virtuale, completate de zboruri cu parapanta sau driving pe circuitul de karting.
Lidia Neagu - mie, 07 apr. 2021, 14:33
Complice: Experiențele de călătorii virtuale, preferate în anul pandemiei. Bugetul alocat
Tendința de revenire se remarcă și din numărul comenzilor, care este în creștere cu 10% față de perioada precedentă.

În ciuda contextului marcat în continuare de măsuri de distanțare socială, peste 50% dintre clienții Complice.ro preferă în prezent experiențele offline, cele mai multe desfășurate în regim privat, o reechilibrare după ce, în cea mai mare parte a lui 2020, s-au preferat cele online. Și pe segmentul corporate se remarcă o tendință de creștere în numărul comenzilor pentru experiențe offline, însă procentul rămâne încă mic – 33% – pe fondul contextului de muncă remote și hibrid ce caracterizează prima parte a anului 2021.

Cele mai populare experiențe în perioada ianuarie-martie 2021 au fost cele din sfera adrenalinei – virtuale sau offline: experiență VR la manșa unui avion Boeing, zbor cu avionul sau cu parapanta, experiențe pe circuitul de kating. De asemenea, în topul preferințelor clienților Complice.ro rămân experiențele gourmet – fie ateliere private de gătit, fie degustări de cafea, ciocolată sau vin.

Media comenzii anul acesta a scăzut cu aproximativ 20%, ajungând la 279 de euro, însă numărul de comenzi a crescut. O scădere mai accentuată s-a înregistrat pe segmentul corporate, însă aceasta este naturală, având în vedere contextul.

„Diferența provine, într-adevăr, din scăderea comenzii medii plasate de client, însă și din faptul că noi am lansat pachete mai accesibile ca preț, lucru care a stimulat numărul de comenzi, mai ales pe segmentul residential. Pe segmentul corporate se resimte încă lipsa evenimentelor offline, cele din online fiind încă reduse ca număr și amploare”, a precizat Oana Pascu, fondator Complice.ro.

Experiențele online, consumate rapid 
Pe de altă parte, deși românii se reîntorc încet la experiențele offline, pe care le preferă la achiziție, ei consumă mult mai rapid experiențele cadou care se desfășoară online. Acestea sunt ușor de accesat de oriunde și indiferent de restricții, fiind preferate mai ales experiențele cu celebrități sau atelierele private de wellbeing.

„Ne așteptăm ca în perioada următoare, odată cu venirea anotimpului cald și odată cu creșterea numărului de persoane vaccinate, să crească accesarea experiențelor offline achiziționate în aceste luni. De altfel, prelungirea perioadei de valabilitate a voucherelor – la 12 luni – a fost una dintre primele măsuri luate la declanșarea pandemiei, astfel încât clienții să nu simtă o presiune în a accesa experiențele cadou primite. Deja se simte o tendință de creștere pe segmentul experiențelor de travel, dar și de adrenalină, și un interes crescut pentru cele care permit distanțarea, cum ar fi călătoriile cu autorulota sau mini-camperul”, a mai precizat Oana Pascu.

La nivel de trimestru, Complice.ro înregistrează o ușoară scădere a cifrei de afaceri față de perioada similară din 2020 – perioadă nemarcată însă de contextul pandemic – , dar și o creștere în numărul comenzilor, cu 10%. Perspectivele arată o dinamică pozitivă similară și pentru următoarele luni în ceea ce privește numărul comenzilor.

Așteptările companiei sunt ca 2021  să fie un an al revenirii, astfel încât cifra de afaceri să atingă nivelul de 140.000 de euro, înregistrat în anul 2019.

Complice.ro este un magazin online specializat în cadouri și recompense experiențiale. Pachetele de experiențe sunt orientate atât către zona de business, cât și către zona residential de dezvoltare personală, relaxare și adrenalină pentru cei care își doresc să depășească sfera cadourilor-obiect.

În cei 5 ani de când activează pe piața cadourilor experiențiale, compania a livrat mai mult de 1.250 de experiențe inedite pentru clienți din zonele corporate și residential, dintr-un portofoliu care include peste 200 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țarii și chiar de peste hotare.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...