Computaris furnizează operatorilor de telecom soluţii de management al reţelelor în contextul Covid-19
Pandemia provocată de Covid-19 perturbă fiecare aspect al mediului de business, în condițiile în care multe companii își desfășoară activitatea de acasă și comunică prin platforme colaborative online. În plus, activitățile uzuale din timpul liber au fost înlocuite de platformele online de streaming și social media. Aceste schimbări au determinat o creștere fără precedent a volumului de trafic atât în rețelele mobile, cât și în cele fixe. Pentru susținerea operatorilor telecom, Computaris pune la dispoziția acestora un sistem testat și proactiv de management al performanței rețelei, dar și instrumente specifice care permit o reacție rapidă la schimbările de capacitate a rețelei și previn deteriorarea calităţii serviciilor de voce și date.
Computaris furnizează, astfel, o platformă software care permite monitorizarea individuală a serviciilor fiecărui utilizator, raportarea imediată a erorilor, identificarea locației și a utilizatorilor care au nevoie imediată de asistență, dar și activarea unui plan de restaurare rapidă a performanței rețelei. Spre deosebire de platformele tradiționale de management a rețelelor, soluţia inteligentă dezvoltată de Computaris permite monitorizarea proactivă a indicatorilor de performanță (KPI) pentru a îmbunătăți vizibilitatea asupra situaţiei din rețea și asupra elementelor ce necesită intervenţii sau actualizări. Noii indicatori sunt mult mai sensibili la sarcinile de trafic decât cei tradiționali. Această soluție inovatoare facilitează identificarea automată a erorilor și reduce durata de restaurare a funcționării normale a serviciilor cu până la 70%.
Platformele tradiționale de management al rețelei au nevoie de timp îndelungat pentru detectarea schimbărilor, ceea ce ridică probleme de eficienţă și poate determina întreruperi ale serviciilor telecom. Câteva scenarii obișnuite în care platformele existente de management se dovedesc inefieciente sunt creșterile bruște de trafic în rețea, lipsa vizibilității asupra locației utilizatorului și afectarea calităţii serviciilor în locații geografice izolate.
În încercarea de a combate efectele negative pe care pandemia de Covid-19 le-a provocat la nivelul rețelelor de telecomunicaţii, Computaris oferă operatorilor telecom servicii de management eficient al reţelelor. Astfel operatorii pot gestiona proactiv atât provocările reale din rețea, cât și nevoia unui volum crescut de trafic, menţinând în acelaşi timp nivelul ridicat de calitate al serviciilor pentru clienți.
Computaris, membră a R Systems Group, este o companie de consultanță strategică și transformare digitală cu o experiență de peste 25 de ani în tehnologie și telecom. La nivel global, în 2019, Computaris a înregistrat venituri de 14,5 milioane de euro.
Fondată în 1992 în Marea Britanie, Computaris are capabilități de livrare globală prin cele 6 centre tehnologice de elită și 11 birouri din Europa, America de Nord și Asia.