Comuna Ocna Șugatag a fost atestată de Guvern drept stațiune turistică de interes național

Economica.net
22 10. 2020
carpathians_mountains_maramures_region_romania_34489800_78352800

În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, și totodată ținând cont de potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, comuna Ocna Șugatag (jud. Maramureș) a fost atestată ca stațiune turistică de interes național, iar alte 12 localități, respectiv Anina (jud. Caraș-Severin), Cavnic (jud. Maramureș), Dorna-Arini (jud. Suceava), Ghioroc (jud. Arad), Gura Siriului (jud. Buzău), Sadova (jud. Suceava), Săcele (jud. Brașov), Sânnicolau Mare (jud. Timiș), Sighetu Marmației (jud. Maramureș), Ștei (jud. Bihor), Tulucești (jud. Galați), Vatra Moldoviței (jud. Suceava), cât și Zona turistică a comunei Borș (jud. Bihor), au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.

Potrivit estimarilor facute de MEEMA, pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național sau local, după caz, va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând și creșterea circulației turistice.

„De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, se mai precizeaza in comunicat.

Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 87 de interes local.