Comunişti ucrainieni: Iuşcenko să fie tras la răspundere pentru că a cedat platoul din Marea Neagră
Potrivit Biroului de presă al formaţiunii politice, în anul 2009, mai mulţi experţi, inclusiv din rândul comuniştilor, au susţinut că „implicarea Curţii de la Haga în procesul de soluţionare a disputei teritoriale asupra Insulei Şerpilor indică faptul că Iuşcenko ar fi negociat în prealabil cedarea zonei economice în schimbul unor concesii dubioase”, scrie Rador.ro.
„A fost vorba de demersuri privind aderarea ţării la NATO şi de servicii aduse „prietenilor petrolieri” din fosta administraţie de la Casa Albă” – se subliniază în comunicat. Potrivit Partidului Comunist, eşecul Ucrainei în disputa teritorială soluţionată de instanţa de la Haga era prevăzut dinainte. „În urma deciziei luate la Haga, o zonă cu resurse evaluată la 13.000 de kilometri pătraţi a fost acordată României. Acum a înţeles toată lumea că previziunea Partidului Comunist a fost una corectă.
Ucraina a cedat 79,34% din teritoriul aflat în litigiu. România va dezvolta acum aceste resurse, care cândva aparţineau Ucrainei” – susţin comuniştii de la Kiev. Potrivit acestora, pierderea resurselor strategice trebuie considerată o trădare a intereselor naţionale.