Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru – presă

Comunitatea evreiască din România şi-a exprimat luni nemulţumirea faţă de nominalizarea senatorului Dan Şova, care a negat progromul de la Iaşi, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a declarat preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, citat de site-ul israelian Ynetnews.
Economica.net - mar, 07 aug. 2012, 06:48
Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru - presă

Preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti Erwin Simsensohn a declarat pentru site că evreii din România s-au „înfuriat” din cauză că un politician care a făcut unele „declaraţii cinice” a fost nominalizat în funcţia de ministru. Afirmaţiile pe care senatorul Dan Şova (PSD, la putere) le-a făcut în martie încalcă legislaţia română, care interzice negarea Holocaustului, a notat Simsensohn.

„Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru”, a declarat acesta pentru site-ul Ynetnews. „În ceea ce ne priveşte, este inacceptabil”, a continuat el, adăugând că membrii comunităţii sunt „loiali României şi vor coopera cu orice Guvern”. „Vom face orice efort necesar pentru a susţine proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru”, a subliniat Simsensohn.

Şova a provocat reacţii în martie, imediat după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, afirmând într-un interviu că „niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României”. Potrivit site-ului, în pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost ucişi în cursul progromului de la Iaşi, în 1941, Şova a declarat în interviul respectiv că „în total 24 de evrei au fost ucişi în progromul de la Iaşi de către armata germană”.

Ulterior, PSD i-a retras lui Şova funcţia de purtător de cuvânt şi l-a trimis la Washington, să efectueze o vizită „educaţională” la US Holocaust Memorial Museum. În urma vizitei Şova şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că declaraţia sa a fost neînţeleasă, dar a refuzat să îşi ceară scuze, potrivit site-ului israelian.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul cumpără asigurări RCA și CASCO de 2,2 milioane de lei
Parlamentul cumpără asigurări RCA și CASCO de 2,2 milioane de lei
Senatul şi Camera Deputaţilor achiziţionează servicii de asigurare pentru autovehiculele din dotare pentru acest an, cu posibilitate de prelungire până la sfârşitul lunii martie 2026, în......
Ce face Transavia, cel mai mare producător local de carne de pui, din resturi
Ce face Transavia, cel mai mare producător local de carne de pui, din resturi
Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, cu afaceri de peste 1 miliard de lei anul trecut, clienți ...
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul ...
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...