Concedieri în masă în Coreea de Nord

Economica.net
08 10. 2013
north_korea_nuclear_rally_jpeg_0731b_56838900

Această remaniere a afectat 97 dintre cei 287 de oficiali de rang înalt din armată, din cadrul partidului comunist şi Guvernului, precizează acest document al Ministerului sud-coreean al Unificării.

Liderul de la Phenian a folosit frecvent procedura „concedierii şi mutării” pentru a încerca să controleze militarii, subliniază ministerul.

„Aceasta arată că Kim a reuşit să realizeze succesiunea dinastică mai rapid decât se prevăzuse”, a declarat pentru AFP Yang Moo-Jin, profesor de studii nord-coreene la universitatea din Seul.

Potrivit lui, Kim a înlocuit foştii oficiali numiţi în timpul tatălui său cu persoane mai tinere, loiale în opinia sa.

Serviciul de informaţii sud-coreean a afirmat într-un raport predat Parlamentului că Kim a consolidat o campanie ce viza crearea unui cult al personalităţii în jurul lui.

În timp ce Coreea de Nord este afectată de penurii alimentare grave şi cronice, Kim a cheltuit aproximativ 300 de milioane de dolari pentru a construi instalaţii sportive, între care o staţiune de schi denumită Masik.

El vrea ca această staţiune, unde ar trebui să fie 110 kilometri de pârtii, un hotel, teleferice şi un heliport, să fie terminată până la sfârşitul anului.

Una dintre ţările cele mai izolate din lume, Coreea de Nord este condusă cu mână forte de peste 60 de ani de dinastia comunistă Kim, fondată de bunicul actualului lider. Acesta din urmă i-a succedat tatălui său, decedat în urma unei crize cardiace, în decembrie 2011.