Concurență nouă pentru magazinele tip cash&carry. Cora intră pe segmentul business to business prin magazinul său online

Operatorul de hypermarketuri Cora, prezent în România cu 11 magazine pe format mare, intră pe teritoriul magazinelor cash&carry printr-o ofertă online dedicată companiilor. 
Economica.net - joi, 14 ian. 2021, 12:03
Concurență nouă pentru magazinele tip cash&carry. Cora intră pe segmentul business to business prin magazinul său online

Cora România, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize, lansează în premieră pentru companie un serviciu dedicat exclusiv agenților economici. Încearcă să își crească astfel busines-ul intrând pe o piață dominată de retailerii cash and carry precum Metro, Selgros sau chiar Carrefour prin lanțul Supeco.

Serviciul se numește cora Pro și va presupune, din al doilea semestru al acestui an, prezența în cadrul magazunului online actual al companiei a unei secțiuni dedicate cumpărătorilor persoane juridice.

Până atunci, companiile pot plasa comenzile online, printr-un cont de persoană fizică, folosind o adresă de email a firmei și trimițând ulterior numărul comenzii la adresa [email protected]. Comanda astfel plasată este pregătită pentru ridicare sau livrare în maximum 2 zile lucrătoare.

O altă variantă în momentul de față este ca persoanele juridice să trimită comanda la adresa de email dedicată. Un asistent cora va fi alocat companiilor pe durata procesului de aprovizionare, pentru a-i ghida până la finalizarea comenzii.

„cora România vrea prin acest serviciu să răspundă și nevoilor clienţilor persoane juridice care cumpără deja din hipermarket datorită varietăţii de gamă, a preţurilor și mai ales serviciilor oferite  de către echipa cora. Printre avantajele serviciului enumerăm alocarea unui asistent cora pe durata procesului de aprovizionare, modalități multiple de plată, reduceri și livrare gratuită pentru comenzi de peste 1000 de lei.”, anunță compania.

„Acesta este un serviciu gândit în detaliu pentru companii, de aceea întregul pachet propus include avantaje care simplifică procesul de aprovizionare. Faptul că ai la dispoziție o persoană dedicată din echipa cora, pe care o poți contacta în orice moment al procesului de aprovizionare, este categoric foarte util. Flexibilitatea condițiilor de plată este un alt avantaj, clienții putând opta pentru plata la termen, cash, card sau transfer bancar. Suntem convinși că marile și micile afaceri deopotrivă vor găsi în hipermarketul cora un aliat de încredere”, a declarat Patricia Ciolca, Manager Proiect cora PRO.

Angajații firmei și partenerii afacerii care optează pentru serviciul cora PRO pot beneficia, de asemenea, de carduri cadou pentru cumpărături.

În cazul produselor persisabile, cora organizează transportul lor la temperatură controlată. În plus, există opțiunea de a comanda și produse care nu sunt listate în magazinul online.

În această perioadă, pentru comenzi de minimum 500 de lei (TVA inclus), este activată o reducere de 10% din valoarea primei comenzi, iar dacă valoarea acesteia depășește 1000 de lei (TVA inclus), la reducerea de 10% se adaugă transportul gratuit oriunde în București, Constanța, Cluj, Ploiești, Bacău și Drobeta Turnu Severin. Pentru achiziții de minimum 1500 de lei în aceeași lună se primește o reducere de 10% la valoarea totală a comenzilor.

Companiile pot alege dintr-o gamă vastă de produse, de la birotică și papetărie, curățenie și igienă, la produse alimentare proaspete și congelate și coșuri cadou.

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este prezentă pe piața românească din 2003, grupul operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Serviciul cora.ro cu livrare la domiciliu este disponibil în București, Constanța, Cluj, Bacău și Ploieşti.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...