Concurenţa a autorizat preluarea Pambac Bacău de către Comfert Agricultura şi Popasul Trebeş

Economica.net
04 12. 2015
pambac_78172300

Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea Pambac Bacău, unul dintre principalii jucători din industria de morărit şi panificaţie, cu afaceri de 38 de milioane de euro, de către distribuitorul de îngrăşăminte, pesticide şi seminţe Comfert Agricultura şi traderul de materii prime agricole Popasul Trebeş.

„Consiliul Concurenţei a autorizat concentrarea economică realizată prin preluarea de către Comfert Agricultura SRL şi Popasul Trebeş SRL a controlului în comun asupra Pambac S.A. Bacău. Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, potrivit unui comunicat al companiei.